Județul Buzău pășește în lumea competițiilor dedicate handbalului juvenil grație clubului HC Junior BB. Clubul sportiv este condus de surorile Dana și Alina Braniște (n.r. Alina Horjea, după căsătorie), doua dintre numele cu greutate date de Buzău la nivel național. Jucătoare de handbal aflate spre apusul carierei, cele două buzoience își concentrează eforturile de ceva vreme către sectorul juvenil, în sportul care le-a adus cele mai mari satisfacții.

Alina Braniște – Horjea, în postura de antrenor. Sursă foto: facebook

Astfel, HC Junior BB va organiza în perioada 23-25 noiembrie, în Sala Sporturilor din Monteoru o cupă care se află la prima ediție și poate denumirea clubului condus de surorile Braniște. După un an aglomerat, presărat cu prezențe la cele mai importante competiții din țară, dedicate copiiilor și juniorilor, HC Junior BB organizează o întrecere care se adresează echipelor de minihandbal (copii născuți în 2008 – 2009) fete și băieți din cluburile de profil. Inițiativa buzoiencelor este susținută de RER SUD SA, SC Allison Hayes Romania, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Buzău și Hotel Restaurant Cazino Monteoru.

Performanțele nu au întârziat să apară pentru HC Junior BB. În fotografie, Dana Braniște alături de elevii săi. Sursă foto: facebook.

În cadrul turneului au confirmat prezența următoarele echipe: ACS Olimpic Mizil, ACS OK Sport Onești, CS Transilvania Brașov, CS United Galați, alături de echipa clubului organizator HC Junior BB.

Partidele programate de vor desfășura în sala de sport din Sărata Monteoru, comuna Merei, din județul nostru, după următorul program:gram eveniment

Vineri, 23 noiembrie 2018

15.30 Fete CSM București – Transilvania Brașov
16.15 Băieți ACS Mizil – HC Junior BB 1
17.00 Fete OK Onești – United Galați
17.45 Băieți CSM București – OK Onești
18.30 Fete HC JUNIOR BB – CSM București

Sâmbătă, 24 noiembrie 2018

10.00 Băieți OK Onești – ACS Mizil
10.45 Fete Transilvania Brașov – OK Onești
11.30 Băieți HC Junior BB 1 – CSM București
12.15 Fete United Galați – CSM București

16.00 Băieți HC Junior BB 2 – ACS Mizil
16.45 Fete OK Onești – HC Junior BB
17.30 Băieți HC Junior BB 2 – OK Onești
18.15 Fete United Galați – Transilvania Brașov

Duminică, 25 noiembrie 2018

09.00 Băieți OK Onești – HC Junior BB 1
09.45 Fete CSM București – OK Onești
10.30 Băieți CSM București – ACS Mizil
11.15 Fete HC Junior BB – United Galați
12.00 Băieți HC Junior BB 2 – CSM București
12.45 Fete Transilvania Brașov – HC Junior BB

Festivitatea de premiere va avea loc la ora 13:30, iar accesând următorul link puteți vedea pagina de Facebook a evenimentului. Mai multe detalii găsiți și pe HC Junior BB, pagina oficială a clubului buzoian.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINTERVIU EXCLUSIV | VIDEO & FOTO. Gimnasta Andreea Răducan la Buzău!
Articolul următorKARATE. Camp. Național | 6 medalii, dintre care 3 de aur pentru sportivii de la SCM Gloria Buzău!
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ