Sportivii de la SCM Gloria Buzău, alături de Ion Cazan, directorul grupării din Crâng; Octavian Amzulescu, președintele FRK și Costin Stanciu, antrenor karate SCMGB. Sursă foto: facebook

Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” a găzduit recent Campionatul Național de Karate, organizat sub egida federației de profil și dedicat copiiilor, cadeților și tinerilor sub 21 de ani. Sportivii de la Sport Club Municipal Gloria Buzău, pregătiți de Costi Stanciu și-au respectat blazonul, reușind să cucerească șase medalii (n.r. 3 de aur, una de argint și două de bronz).

Peste 600 de sportivi au fost prezenți la „naționalele” de la Buzău. Sursă foto: facebook.

Evenimentul de duminică, 18 noiembrie a fost cel mai puternic campionat național de karate organizat vreodată la Buzău și totodată o premieră pentru orașul nostru. Au participat peste 600 de sportivi, în condițiile în care campionatul a fost destinat doar categoriilor de copii, minicadeți, cadeți și U21, numărul acestora fiind un record pentru această competiție.

Campionatul a fost organizat de către Federația Română de Karate, singura federație de profil din România afiliată la World Karate Federation (WKF), federație recunoscută de către Comitetul Internațional Olimpic, în parteneriat cu SCM Gloria Buzău.

La deschiderea oficială a competiției au participat din partea Federației Române de Karate Dl. Octavian Amzulescu – Președinte FRK, Dl. Cristian Bogza – Vicepreședinte FRK și Dl. Daniel Guna – Vicepreședinte al Comisiei Naționale de Karate Shotokan ESKU, iar din partea clubului SCM Gloria Buzău a participat Dl. Ion Cazan – Director al SCM Gloria Buzău.

Pentru SCM Gloria Buzău au participat 7 sportivi, legitimați în cadrul secției de karate a clubului, care au reușit să câștige 6 medalii (3 medalii de aur, 1 medalie de argint și 2 medalii de bronz).

Rezultatele sportivilor de la SCM Gloria Buzău:

1. Andrei Cărbuneanu (15 ani)
– medalia de aur, cat. cadeți -60kg
2. Afonso Andrei Drăgulin (12 ani)
– medalia de aur, cat. minicadeți -40kg

3. Sebastian Bratu (8 ani)
– medalia de aur, cat. copii 8-9 ani -30kg
4. Francisco Cristian Chelu (11 ani)
– medalia de argint, cat. copii 10-11 ani -30kg
5. Eduard Zăvoianu (12 ani)
– medalia de bronz, cat. minicadeți -55kg
6. Radu Cărbuneanu (11 ani)
– medalia de bronz, cat. copii 10-11 ani -40kg
7. Sebastian Lupșa (15 ani)
– a primit Hansoku (a fost descalificat) în primul meci pentru penalizări cumulate acordate prea ușor de arbitrul care a condus partida

LĂSAȚI UN MESAJ