Există locuri care rămân simple puncte pe o hartă și există locuri care se transformă, fără să-ți dai seama, în borne ale propriei vieți. Pentru Sergey Bebeshko, Granollers aparține fără îndoială celei de-a doua categorii. În 1992, la numai 24 de ani, actualul antrenor al HC Buzău pășea aici ca jucător al Echipei Unificate, într-unul dintre cele mai importante turnee din istoria handbalului mondial. Jocurile Olimpice de la Barcelona aveau să-i ofere nu doar șansa de a evolua împotriva celor mai bune reprezentative ale lumii, ci și cea mai importantă medalie posibilă: aurul olimpic. La 34 de ani distanță, destinul îl aduce din nou la Granollers, nu în echipamentul de joc, nu ca tânăr sportiv aflat la începutul unei cariere internaționale, ci ca antrenor al HC Buzău, într-o competiție europeană în care formația buzoiană își scrie, la rândul ei, propria istorie.
Granollers a fost unul dintre centrele principale ale turneului olimpic de handbal de la Barcelona 1992. Competiția s-a desfășurat în mare parte în Palacio de Deportes de Granollers, într-un oraș pentru care handbalul nu este doar un sport, ci una dintre componentele identității locale. Finalele au fost mutate la Palau Sant Jordi din Barcelona, însă drumul spre medalii s-a construit în bună măsură aici. Pentru Bebeshko, acel drum a început cu o echipă cum rar a mai existat în handbal.
Echipa Unificată apăruse într-un context istoric excepțional, după destrămarea Uniunii Sovietice. Sub aceeași emblemă au evoluat jucători care aveau să devină repere ale handbalului mondial: Talant Dujshebaev, Andrey Lavrov, Valery Gopin, Vasily Kudinov, Mikhail Yakimovich, Oleg Kiselyov, alături de Sergey Bebeshko și ceilalți componenți ai unui lot care avea să cucerească titlul olimpic. Turneul a fost unul aproape perfect. Pe 27 iulie 1992, Echipa Unificată a învins Germania cu 25–15 la Granollers. Au urmat victoria la limită cu Franța, 23–22, succesul cu Egipt, 22–18, și apoi 24–18 împotriva Spaniei.
Dar pentru publicul din România există un reper aparte. Pe 4 august 1992, tot la Granollers, Sergey Bebeshko și colegii săi au întâlnit naționala României. La pauză era egalitate, 12–12. După alte 30 de minute extrem de disputate, Echipa Unificată s-a impus cu 27–25. A fost unul dintre acele meciuri care spun multe despre nivelul la care se afla handbalul românesc în acea perioadă și, în același timp, despre forța unei formații care avea să urce câteva zile mai târziu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic.
Drumul către aur a trecut apoi prin semifinala cu Islanda. Pe 6 august, din nou la Granollers, Echipa Unificată s-a impus cu 23–19 și și-a câștigat dreptul de a juca pentru titlul olimpic. Finala cu Suedia s-a disputat la Palau Sant Jordi din Barcelona. Acolo, echipa lui Bebeshko a completat povestea și a cucerit aurul olimpic, într-un turneu în care Granollers fusese, pentru zile întregi, casa handbalului mondial. Pentru un sportiv de 24 de ani, asemenea momente pot părea atunci doar etape ale unei competiții uriașe. Abia timpul le așază în adevărata lor dimensiune. Treizeci și patru de ani mai târziu, Sergey Bebeshko revine în același oraș, într-o altă ipostază, pentru o altă echipă și într-o altă epocă a handbalului.
De data aceasta, pe trening scrie HC Buzău, iar pentru sportul buzoian aceasta este probabil una dintre cele mai frumoase simetrii pe care sportul le poate crea. În 1992, Bebeshko venea la Granollers pentru Jocurile Olimpice și încerca să-și găsească locul într-o echipă formată din unii dintre cei mai valoroși handbaliști ai generației sale. În 2026, revine pentru a conduce de pe bancă o echipă românească aflată la prima sa aventură europeană de acest nivel, într-un sezon în care HC Buzău încearcă să demonstreze că poate sta la aceeași masă cu formații venite din campionate cu tradiție uriașă în handbalul continental.
Pentru clubul buzoian, deplasarea la Granollers înseamnă un nou examen european, pentru antrenorul său, înseamnă însă ceva mai mult. Înseamnă întoarcerea într-un oraș în care o parte din propria poveste a început să capete dimensiune internațională. Înseamnă revenirea într-o sală în care a trăit emoția unor victorii olimpice și în care a întâlnit inclusiv România. Înseamnă confruntarea dintre memoria sportivului de 24 de ani și experiența antrenorului de astăzi.
Sportul are această putere stranie de a comprima timpul. O sală, un tunel, zgomotul mingii pe parchet sau câteva trepte către teren pot readuce într-o clipă imagini vechi de zeci de ani. Poate că pentru spectatorul obișnuit este doar un nou meci european, pentru Sergey Bebeshko, Granollers nu poate fi însă doar atât. Este un loc în care a fost cândva un tânăr handbalist care visa să câștige Jocurile Olimpice şi din care a plecat, câteva zile mai târziu, campion olimpic. Acum se întoarce cu alte responsabilități, alte obiective, cu alte emoții și cu haita Lupilor Buzău alături, iar aceasta dragilor este magia adevărată a sportului atunci când nu este păcălit, aceea de a nu închide cercurile, ci de a le redeschide.
Granollers – HC Buzău se joacă în această seară, începând cu ora 21:45 ora României, în direct pe Digi Sport 4.
