Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Trei handbaliste de la SCM Gloria Buzău au fost convocate la stagiul de pregătire pe care echipa națională îl va efectua în comuna Moacșa, de lângă Sfântu Gheorghe. Din cele 21 de jucătoare din Liga Florilor fac parte Daria Bucur, Andra Moroianu și Ștefania Jipa, ultima sosită la Buzău în această vară de la SCM Craiova. Imediat după întoarcerea de la acțiunile primei reprezentative, jucătoarele de la Gloria vor participa la Memorialul „Romeo Ilie”, turneu organizat în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” de către Vasile Pavel, președintele Asociației Județene de Handbal Buzău, întrecere la care au confirmat deja prezența Rapid București, HC Zalău și Corona Brașov.

Memorialul „Romeo Ilie” va putea fi urmărit în timp real pe contul de Facebook și YouTube al site-ului nostru.

Sursă foto: Campus Buzău

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.