SCOPUL: Trofeul „Buzăul Sportiv” are ca principal scop atragerea către mişcare a persoanelor cu vârsta între 16 şi 65 de ani şi totodată, ca al doilea obiectiv de importanţă similară, descoperirea tinerelor talente autohtone, potenţial performeri ai fotbalului buzoian. Întrecerea reprezintă una din principalele acţiuni anuale ale AS FC Galactic Buzău în privinţa sportului de masă şi performanţă, care s-a bucurat de mare succes în ediţiile anterioare. Un obiectiv major îl reprezintă socializarea într-un mediu competitiv şi întreţinerea/ îmbunătăţirea stării de sănătate a participanţilor, totodată consolidarea perspectivelor pentru atingerea performanţelor la nivel superior în viitor.
OBIECTIVE SPECIFICE: Scopul principal al proiectului este realizarea unei competiţii de importanţă destinată sportului de masă. Putem afirma că la finele întrecerii vor fi persoane care vor avea parte de beneficiile sportive şi materiale ale unei întrecerii organizate într-o manieră profesionistă. Prin prisma experienţei, ediţia de vară ajungând în cel de-al zecelea an, putem susţine faptul că o activitate fizică suficient de solicitantă şi desfăşurată cu regularitate atrage după sine o stare de sănătate mai bună, acest aspect fiind reprezentat de “starea de bine” din punct de vedere psihic, social şi fizic. Studiile recente au demonstrat că persoanele care practică sportul regulat, îndeosebi copiii şi tinerii, dar şi adulţii (media 2 ore pe săptămână) prezintă un risc scăzut pentru afecţiuniile cardiace, hipertensiune şi altele de ordin mediu. Totodată, ca obiectiv competiţia îşi propune să atragă copii şi tineri, care ulterior să practice să practice fotbalul la nivel de performeri, dorindu-se a fi o sursă constantă pentru descoperirea tinerelor talente fotbalistice buzoiene.