Au prins curaj! Speranţele de „B” au reînviat în Crâng!

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
GLORIA-METALOBLOGUS
Fotbaliştii Gloriei Buzău, încrezători după victoria cu Metaloglobus

 

Fotbaliştii divizionarei „C” Gloria Buzău cred pe zi ce trece tot mai mult în şansele lor de a ajunge în al doilea eşalon fotbalistic al ţării. Victoria la limită, 1 la 0, cu ocupanta locului trei Metaloglobus Bucureşti şi înfrângerea formaţiei Viitorul Axintele pe teren propriu în faţa grupării Rapid Feteşti (scor 1 – 2) le-a dat aripi elevilor lui Marian Roşu, care speră la încă o înfrângere a formaţiei ialomiţene, pentru ca Buzăul să revină pe harta fotbalului românesc. Starea de spirit a buzoienilor a fost alimentată şi de cunoscutul tehnician Leonard Strizu, actualemente antrenorul formaţiei Metaloglobus Bucureşti, grupare de care Gloria Buzău a trecut cu 1 la 0 vinerea trecută.

Vot de încredere din partea lui Strizu.
Vot de încredere din partea lui Strizu.

Încredere roş-albastră

Fostul antrenor al formaţiei Steaua Bucureşti crede că Viitorul Axintele mai poate face un pas greşit până la finele stagiunii, fapt care ar permite Gloriei să revină în liga secundă, doar dacă câştigă toate meciurile din acest an: „Buzăul este o echipă mai matură în exprimare, care încearcă în permanenţă să construiască. Cunosc foarte puţin această serie şi celelalte echipe, dar din ce am văzut în meciul cu Axintele, pot spune că ialomiţenii sunt o formaţie bună, fără valorile individuale ale Buzăului. Ambele echipe sunt bune, dacă voi reuşiţi să vă capacitaţi pentru acest final de joc, totul depinde de voi, pentru că eu cred că echipa din Axintele, care deşi se apăra foarte bine, va mai pierde un joc până la final. Gloria construieşte foarte mult, foarte bine. Totul rămâne pe cârca voastră. Dacă aveţi sprijinul autorităţilor, care trebuie să conştientizeze ce înseamnă să ai o echipă în Liga a II-a şi duceţi cu bine la capăt acest sezon, eu zic că sunt şanse pentru voi de a promova”.

Sprijin din afara terenului

Antrenorul formaţiei Metalo­globus a precizat că, pentru a ajunge în Liga a II-a, nu este de ajuns ca doar fotbaliştii să îşi dorească acest lucru. Trebuie ca toţi factorii implicaţi, de la autorităţile locale până la preşedintele de club, să facă toate eforturile necesare pentru a susţine drumul spre divizia „B” al buzoienilor: „Contează foarte mult ca totul să nu fie lăsat pe cârca antrenorilor şi a jucătorilor. Trebuie ca toţi factorii implicaţi să conlucreze. Trebuie condiţii de refacere, motivare, ambiţie, foarte multe aspecte care trebuie să se unească pentru un ţel comun”.

Program Gloria Buzău, Viitorul Axintele

Etapa a 21-a

Urban Titu – Viitorul Axintele

Rapid Feteşti – Gloria Buzău

Etapa a 22-a

Viitorul Axintele – Juventus Bucureşti

Gloria Buzău – Urban Titu

Etapa a 23-a

Dunărea Călăraşi – Viitorul Axintele

Juventus Bucureşti – Gloria Buzău

Etapa a 24-a

Viitorul Axintele – Eolica Baia:             3 – 0

Gloria Buzău – Dunărea Călăraşi

Etapa a 25-a

CSM Focşani – Viitorul Axintele:         0 – 3

Eolica Baia – Gloria Buzău:     0 – 3

Etapa a 26-a

Viitorul Axintele – Eolica Baia:             3 – 0

Gloria Buzău – CSM Focşani:             3 – 0

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentGloria Buzău reintră în cărţi pentru promovarea în „B”
Articolul următorParcurs impecabil pentru Stejarul Buzău
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".