Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Fotbaliştii Gloriei Buzău vor efectua primul antrenament din 2024 pe 15 ianuarie, urmând ca ziua următoare să aibă loc vizita medicală la o clinică privată din Buzău. La sfârşitul lunii ianuarie, buzoienii vor decola spre Turcia, urmând să desfăşoare un stagiu de pregătire în staţiunea Lara, regiunea Antalya până pe 12 februarie. În toată această perioadă sunt programate 3-4 jocuri de pregătire, doar primul fiind însă o certitutinde, pe 3 februarie cu echipa Polonia Varşovia, din al doilea eşalon polon.

Până acum, trei fotbalişti au plecat din Crâng. Este vorba despre mijlocaşul Ionuţ Serban, mijlocaşul Diogo Izata şi portarul Andrei Guiu, căruia i-a expirat împrumutul de la Petrolul Ploieşti. La capitolul „veniri”, deocamdată oficialii grupării din Crâng nu au concretizat nicio mutare.

Liga a II-a se va relua pe 24 februarie, cu etapa a XIX, atunci când Gloria Buzău va întâlni în deplasare, „lanterna roşie” a eşalonului secund, Progresul Spartac Bucureşti.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.