DOSARUL BLATURILOR | FRF, dată în judecată la TAS de „Vioară”! Vezi când e primul termen!

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Tehnicianul buzoian, Ion Viorel, suspendat în urmă cu un an pentru trucarea unor meciuri de fotbal din liga a II-a a atacat decizia Federaţiei Române de Fotbal la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Cele două părţi îşi vor da întâlnire pe 14 iunie, în Elveţia.

Anul trecut, pe 25 mai, Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a hotărât suspendarea şi amendarea corpului tehnic al defunctei divizionare „B”, Gloria Buzău. Alături de antrenorii buzoieni au fost suspendaţi şi o serie de jucători. Ion Viorel, fostul jucător al Gloriei Buzău, la momentul respectiv antrenorul principal a încercat să atace decizia federalilor pe toate căile interne, însă în cele din urmă a fost nevoit să-i cheme pe Burleanu şi Compania la Lausanne, în Elveţia, acolo unde îşi are sediul Tribunal de Arbitraj Sportiv.

”Sunt nevinovat și susțin asta în continuare. Mi-au fost respinse toate apelurile, așa că avocatul meu s-a adresat TAS, deschizând un proces contra federației” – Ion Viorel. Sursă: libertatea.ro

Prima întrevedere la TAS va avea loc pe 14 iunie. În vârstă de 49 de ani, antrenorul Viorel Ion a fost sancționat cu măsura interzicerii oricarei activități legate de fotbal pentru o perioadă de doi ani și o penalitate sportivă de 200.000 lei. Dacă va avea câştig de cauză în Elveţia, „Vioară” este decis să atace decizia FRF în instanţă civilă din România.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.