Fără greşeală în campionat în primele patru etape, din care a ieşit cu punctaj maxim şi un golaveraj 12-1, care o ţine pe locul 1 pentru a doua oară consecutiv, nou-promovata SCM Gloria Buzău s-a făcut de râs, miercuri seară, în Cupa României. Echipa lui Ilie Stan nu a fost în stare să înscrie timp de 120 de minute împotriva formaţiei de Liga 3 Metalul Buzău, însă nici la loviturile de departajare nu şi-a dovedit superioritatea dată de liga în care joacă.
Fără gol marcat în cele 90 de minute de pe terenul sintetic din Crâng, meciul a intrat în prelungiri, unde nici acolo nu s-a înscris. S-a trecut apoi la loviturile de departajare, unde jucătorii Metalului au dovedit mai mult sânge rece. S-au impus cu 3-2 după reuşitele lui Patrick Benga, Andrei Grăjdan şi Cătălin Bardaş, respectiv Richardo Mihalache şi Branislav Luptak, pentru Gloria. Au ratat de la punctul cu var Constantin Ispir, pentru Metalul, respectiv Adelin Pîrcălabu, Daniel Vîlsan şi Ciprian Perju, pentru divizionara secundă.
Astfel, Metalul Buzău a trecut în Faza a IV-a a Cupei României, unde va întâlni o nouă divizionară secundă, în timp ce SCM Gloria Buzău a ieşit din competiţie după chiar primul meci şi nu-i rămâne în acest sezon decât să se concentreze pe campionat, acolo unde chiar dacă termina pe una dintre poziţiile promovabile nu poate ajunge în Liga 1, fiindcă este club de drept public, iar regulamentul interzice ca o astfel de entitate să ajungă în prima ligă.
Pentru SCM Gloria urmează meciul de pe teren propriu de sâmbătă, de la ora 11:00, cu CS Mioveni (locul 3), în cadrul etapei a 5-a a Ligii 2. În timp ce pentru Metalul Buzău urmează meciul de sâmbătă, de la ora 18:00, la Viitorul Ianca, în etapa a 2-a a Ligii 3, Seria 2.
Rezultatele complete din turul trei al Cupei României, aici.
Sursă text: www.liga2.prosport.ro | Sursă foto: Aurelian Trifan