Știu, fanii fotbalului italian vor strâmba probabil din nas numai la vederea titlului. Puriștii îndrăgostiți de liniile defensive desenate parcă de un expert al geometriei plane, grație unei rigle invizibile, fani ai apărărilor supraaglomerate sau a tacticii (ca sa nu spun parșivenie) italienești vor da din cap a dezaprobare.
Și totuși, fotbalul italian parcă nu mai e fotbal italian. Statisticile arată clar că în ultimii ani “Serie A” conduce topul campionatelor tari în privința numărului de goluri marcate. În 2017, media de aproape 3 goluri pe meci (2.96, chiar și peste La Liga cu 2.94) sidera toți specialiștii Paradoxul perfect ! Unde ești tu, Helenio Herrera ? Ce s-o fi intâmplat ? Unde s-a rătăcit acel “1 la 0 “ perfect, așa cum îl descriu fanii fotbalului din Cizmă ?
Unele păreri indică faptul că Lega Calcio Serie A nu mai constituie reperul principal în Europa. Dacă în anii 80-90 “Il Calcio” era bonanza fotbalului mondial, azi, bugetele echipelor italiene sunt infinit mai “subțiri” în comparație cu cele din Premier League, sau La Liga. Dat fiind contextul, echipele din Serie A s-ar fi putut orienta către un fotbal mai atractiv, pentru a atrage cât mai mulți fani, nu neapărat din “Cizmă”, cât din alte piețe. Italianul obișnuit savurează un 0-0, dar ce te faci cu un japonez ? El nu înțelege conceptul. Închide televizorul, dacă nu-l vede pe Nakata jucând la Perugia și mai apoi la Roma. Lui trebuie să-i dai un fotbal atractiv, cu multe goluri și faze de poartă. Ipoteza stă oarecum în picioare. Rețeta a fost brevetată încă de acum câțiva ani, de Bundesliga, competiția cu cea mai mare medie de spectatori pe stadioane, brevetată, de altfel, ca “Torfabrik”.
Paradigma ar putea fi, însă, contrazisă. Ușor. La începutul mileniului, Lazio avea un lot stelar. Veron, Boksic, Stankovic, Conceicao. Crespo…Totuși, cel mai bine, vindeau Simeone, Almeyda, Nesta și Stam, oamenii care aveau grijă ca axul central al “Vulturului” să fie betonat.
Câteva legende ale fotbalului Italian au încercat, la rându-le, sa explice fenomentul. Se dă vina pe multitudinea de camere care transmit meciul, pe VAR. Beppe Bergomi și Buffon au căzut de acord că fundașii se simt urmăriți, diminuând, astfel, nivelul de agresivitate. Într-un cuvânt, nu se mai “bagă material”, ca odinioară.
Ar mai fi, spun unii, antrenorii tineri. Concepții schimbate. Ne-ntoarcem la Lazio. 5-3-2-ul lui Simone Inzaghi uimește pe toată lumea. Immobile has become Mobile ! Acum câțiva ani, Higuain încheia sezonul cu 36 de goluri, doborînd un recordul vechi de 66 de ani al lui Gunnar Nordhal. Ei bine, Immobile are deja 25. La jumătatea sezonului !
Lui Simone i se alătură De Zerbi, Paulo Fonseca, D’aversa, Igor Tudor, Ivan Juric sau Eugenio Corini. Toți sub 50 de primăveri, toți adepți ai unui alt tip de fotbal, mai alert, mai plăcut ochiului.
Nu în ultimul rând, fotbalul italian n-a mai abundat în ultimii ani de talente. Cel puțin când vine vorba de fundași. Idoli precum Baresi, Cannavaro sau Nesta n-au mai apărut. Copiii nu mai au ce să-și scrie pe spatele tricourilor. Ce să scrie ? Chiellini ?Cu Giorgio în rol de al doilea căpitan, Italia a pierdut barajul cu Suedia. Barzagli a ajuns la vârsta senectuții. Iar cei din noua generație n-au confirmat. Să fim serioși, nici Romagnoli, nici Biraghi, nici Acerbi nu sunt tocmai idoli, în Italia.
Cum necum, tărâmul cattenacio-ului s-a transformat în campionatul cu cea mai mare medie de goluri din Europa. Totuși, dacă e să ne întoarcem la paradoxuri, Interul, echipa cu cea mai bună apărare în actuala ediție de campionat, e singurul concurent real, pentru Juve, în cursa pentru titlu. Semn că Italia nu și-a pierdut de tot dragostea pentru arta apărării.
