Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

În 2011 putea deveni campion mondial. A făcut parte dintr-o generaţie extraordinară a fotbalului lusitan, o generaţie „de argint” aşa cum a fost alintat tineretul Portugaliei, finalist la Copa Mundial din Columbia. Dintre colegii săi, Cedric şi Danilo s-au încununat campioni europeni în 2016, alături de seleção condusă de Cristiano Ronaldo. Pentru el, doi ani de inactivitate au făcut să joace fotbal în România, în Liga a III-a, iar acum vrea să-şi relanseze cariera la un club care şi-a putea lega prima mare performanţă fotbalistică de numele său. Despre Lassana „Sana” Camara, performanţele sale şi SCM Gloria Buzău în rândurile următoare, într-o primă parte a unui interviu realizat de Buzăul Sportiv.

Henrique (stânga), în duel cu Sana, în timpul finalei disputate la Bogota, Columbia.
Sursă foto: Alex Grimm – FIFA/FIFA via Getty Images

La un pas de cel mai râvnit trofeu de pe Pământ

În 2011, naționala de tineret a Portugaliei reușea a doua cea mai bună performanță din istorie după câștigarea CM în 1991 și `89. Echipa din care făcea parte actualul mijlocaș al Gloriei Buzău și care era pregătită de Ilídio Vale, în prezent asistentul lui Fernando Santos la selecționata „mare” a lusitanilor, a pierdut finala disputată în fața Braziliei, scor 3 la 2, după 120 de minute, golul victoriei brazilienilor fiind reușit de Oscar, în minutul 120. „Sana” a evoluat pentru Portugalia la toate loturile reprezentative, iar cele mai bune rezultate au fost obținute la U20.

„Am făcut parte dintr-o generație foarte bună, care a ajuns în finala Campionatului Mondial de tineret (n.r. Columbia, 2011). Nimeni nu s-a gândit că vom ajunge în finală, însă am jucat foarte bine meci de meci. Mulțumită Domnului, am avut privilegiul de a juca atât la Campionatul Mondial și Campionatul European de Tineret (n.r. pentru Portugalia), cât și la Cupa Africii pe Națiuni, practic visul oricărui puști african (n.r. Sana este născut la Bissau, în Guineea Bissau). Am jucat pe marile stadioane, unde am întâlnit fotbaliști uriași, însă acum sunt la Buzău. Așa cum am mai spus, asta este viață, așa este fotbalul, eu sunt cel care trebuie să revină la forma dinainte.”

Fundaşul Negueba (Brazilia, la pământ) depăşit cu uşurinţa de Sana.
(Sursă foto: Luis Ramirez/LatinContent/Getty Images

Los Gauchos, învinși de la punctul cu var

Drumul spre finala cu Brazilia a fost presărat cu adversari puternici. În sferturile de finală, Portugalia a întâlnit Argentina, în rândurile albiceleștilor se aflau deja, de ani buni, jucători precum Nicolas Tagliafico (n.r. atunci la Banfield), Erik Lamela (AS Roma), Roberto Pereyra (River Plate), Juan Iturbe (Porto) sau Emiliano Martinez (Arsenal Londra).

Bucuria calificării în semi-finale după victoria la penalty-uri în fața Argentinei. Sana nr. 10.

„Meciul cu Argentina a fost ușor. Am întâlnit înainte de acest Mondial echipe puternice, care au dat marii fotbaliști de astăzi și cred că acest lucru ne-a călit și a făcut să avem o abordare facilă a jocului cu argentinienii, chiar dacă totul s-a întins peste 120 de minute. V-am spus cum văd viața și fotbalul, tu îți dorești ceva, iar destinul îți oferă altceva. Asta mă motivează, îmi dă forța și dorința de a munci mai mult și mai repede. Când îmi văd foștii coechipieri, Danilo – campion european, Cedric – campion european, oamenii pe care îi cunosc și care mă cunosc și știu de ce sunt în stare, mă ambționez să dau tot ce pot”

Argentina vs. Portugalia. Sana (nr. 10) în duel cu Tagliafico.

Reprezentativa Canarinho a curmat visul unei generații

În actul final al Copa Mundial, disputat la Bogota (Columbia), s-au întâlnit Portugalia și Brazilia. Tineretul „verde-amarela” a câștigat confruntarea, impunându-se cu 3 la 2, în urma unei triple reușite de micuțul Oscar. A fost nevoie de prelungiri pentru stabilirea echipei care avea să ridice trofeul, iar ultimul gol al fostului jucător de la Chelsea a venit în minutul 120. Printre jucătorii reprezentativei sud americane se aflau jucători precum: Allan (la Șahtior Donețk atunci, unul dintre primii brazilieni transferați de Lucescu, acum la Napoli), Danilo (în prezent la Manchester City), Alex Sandro (acum la Juventus Torino), Casemiro (San Paolo atunci, acum la Real Madrid), Wilian Jose (acum la Real Sociedad, trecut pe la Real Madrid), Oscar (acum la Shanghai, în China, jucător trecut pe la Chelsea Londra) și Coutinho (atunci la Inter Milano, acum la Barcelona).

Finala a fost unul dintre cele mai puternice jocuri, din care, deși practic am pierdut, teoretic nu am pierdut nimic. Am avut o evoluție demnă, am reprezentat cu mândrie Portugalia, iar per total am fost mulțumiți de rezultatele noastre. Toți eram la același nivel. Nu ne-am speriat, pentru că noi nu suntem educați să ne speriem nici de numele echipei, nici de numele unora dintre jucători. I-am tratat la fel ca pe oricare adversar, indiferent în ce competiție i-am fi întâlnit.”

Confruntare între Casemiro (stânga) şi Sana pe Stadionul Nemesio Camacho El Campin din Bogota, Columbia. Sursă foto: Luis Ramirez/LatinContent/Getty Images.

Casemiro, cel mai puternic adversar?

„Ca rezonanță, pentru dumneavoastră, poate Casemiro. Ca răspuns, pentru mine cel mai puternic adversar direct a fost Thiago Alcantara. Am jucat împotriva sa la Campionatul European din Franța.”

Despre alegerea de a evolua la nivel de seniori pentru naționala statului Guineea Bissau…

„Am ales să joc pentru naționala țării mele, pe care am reprezentat-o și la Cupa Africii pe Națiuni. Suntem o echipă aflată în reconstrucție, care își dorește să participe cu regularitate la Cupa Africii, unde să aibă o evoluție demnă.”

A consemnat Andrei Pițigoi. Partea a doua a interviului cu mijlocașul celor de la SCM Gloria Buzău, zilele următoare, doar pe Buzăul Sportiv.

„Puţin peste 1.000 de euro/ lună” câştigă „Sana” la SCM Gloria Buzău, iar contractul său este valabil până la jumătatea anului 2019, când în funcţie de evoluţia sa şi rezultatele buzoienilor, acesta ar putea fi prelungit.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 

8 COMENTARII

  1. Notă 🙂 Jucătorul câștigă „puțin peste 3.500” de lei. La momentul discuției cu oficialii buzoieni credeam că subiectul, salariul jucătorului este exprimat în euro, având în vedere CV-ul său, nu în lei. Iar pe toată durată conversației nici eu, nici interlocutorii mei nu am pronunțat valuta. Ca prin urmare, îmi asum modificarea făcută. 🙂

  2. Este altceva 3.500 ron, parca revenim cu picioarele pe pamant. Nu contest calitatile acestui jucator, si cu siguranta este peste nivelul jucatorilor actuali din lot, doar ca “a fost “ un jucator care promitea mult.Dar pt nivelul la care este Buzaul acum, poate va fi de folos echipei.
    Va stiam un ziarist critic, corect, care intotdeauna a taxat “miscarile “ celor din conducere. Cumva va-ti schimbat??;))

  3. Nu vor sa si-l permita, ei vor doar oameni care fac ceea ce li se spune, ligusitori, cei care lasa capul in jos si spun sa traiti, sau sarut-mana, au nevoie de marionete pe care sa ii manipulezr cum vor.Iar daca ati critic in continuare, parerea mea este ca ar fi benefic pt toti care iubesc acest club si vor sa stie ce se intampla.