EXCLUSIV! Ilie Stan “necuratul”! Buzoianul a părăsit FC Zakho pe uşa din dos, iar alt buzoian îi va lua locul + declaraţii

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
ilie-stan-si-jaber-bz-sp
Ilie Stan şi Salih Jaber înaintea unui joc

Ilie Stan nu a avut parte de sărbători liniştite. Tehnicianul buzoian, în vârstă de 48 de ani a fost dat afară imediat după Crăciun, după ce echipa sa, FC Zakho a pierdut un meci din campionatul irakian. Fost antrenor la Steaua, Ilie Stan este acuzat de lucruri necurate de către conducerea clubului la care activează Salih Jaber, fost component al Gloriei Buzău.

Iliesta” a părăsit FC Zakho după un scandal în care au fost implicaţi doi dintre jucători români din Irak şi conducerea clubului. Este vorba despre Cristian Daminuţă şi Florin Costea, despre care se spune că ar fi “cotizat” tehnicianului buzoian pentru a îşi păstra postul la formaţia irakiana. Antrenorul, născut la Pogoanele, a fost acuzat nu doar de “combinaţiile” cu cei doi jucători români, care au fost îndepărtaţi de la echipă o dată cu el, ci şi de cantonamentele stabilite prin agenţi români, din care “Iliesta” ar fi avut un procentaj semnificativ. Stan va fi înlocuit de Ion Marin, unul din antrenorii experimentaţi din lumea arabă. “Săpăligă” va fi însoţit de către buzoianul Leonida Nedelcu, alt tehnician obişnuit cu destinaţiile exotice. Cei doi vor pleca din România pe 1 ianuarie, ziua imediat următoare fiind programat jocul cu ultima clasată din prima serie a primului eşalon irakian.

ion-marin-si-salih-jaber-bz
Ion Marin, alături de Salih Jaber

Buzăul Sportiv a luat legătura, în exclusivitate, cu Salih Jaber, fostul jucător al Gloriei Buzău, în prezent căpitanul celor de la FC Zakho. Iată ce a declarat liderul irakienilor din Zakho:

Vreau să îi mulţumesc lui Ilie pentru tot ceea ce a făcut pentru clubul nostru şi sper ca pe viitor să aibă parte de tot ce este mai bun, pentru el şi familia sa. Colaborarea a încetat într-un moment în care sperăm să salvăm obiectivul acestui sezon şi anume calificare în play-off. Vom avea o noua colaborare, mai bună sperăm, alături de alţi tehnicieni români”

 

 

managerul-si-ilie-stan-bz-s

Îi mulţumim lui Ilie Stan pentru perioadă petrecută la FC Zakho, însă viziunea noastră nu mai coincide cu a sa. Aveam aşteptări mari de la domnia sa, iar aceste aşteptări nu se limitează doar la partea sportivă, ci şi la caracter şi comportament”

Managerul formaţiei irakiene – Taha Abd Alhakeem

Ilie Stan n-a putut fi contactat, pentru a-și preciza punctul de vedere.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentCei mai buni arbitri, premiaţi de AJF
Articolul următorAl treilea buzoian în Germania. Valentin Creţu a semnat cu Energie Cottbus!
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".