Partida dintre Pheonix Poşta Câlnău (n.r. Liga a V-a) şi Avântul Zărneşti (n.r. Liga a IV-a) s-a anunţat cel mai încins meci din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României – faza judeţeană, nu doar din cauza rivalităţii din teren, ci şi a „luptei” dintre susţinătorii celor două formaţii. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău şi-a luat toate măsurile pentru un meci fără incidente la meci fiind delegată o brigadă experimentată în frunte cu Adrian Frăţilă (n.r. Liga 3) şi observatorul de meci Marian Lambru, secretarul general al forului condus de Adrian Petre.
Suporterii gazdelor au surprins prin trei bannere afişate pe toată durata partidei. Pe lângă mesajele de fair play şi respect, susţinătorii trupei pregătite de Mişu Plăiaşu au afişat următoarele bannere:
Atitudinea suporterilor din Poşta Câlnău trebuie apreciată şi totodată lăudată având în vedere desele conflicte din fotbalul „mic”. De precizat faptul că partida a decurs exemplar, atât în teren, cât şi în afara lui, iar fluierul final a consemnat 0-5 pe tabela stadionului din Poşta Câlnău, în favoarea vecinilor din Zărneşti. Rezumatul video al întâlnirii, cronica partidei şi galeria foto vor fi disponibile în această seară pe Buzăul Sportiv.