Echipa locală de handbal masculin, HC Buzău 2012, nou promovată în Liga Zimbrilor, primul eşalon valoric din ţară şi-a prezentat lotul de jucători pentru stagiunea care va începe în câteva zile, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Consiliului Judeţean Buzău, principalul partener al buzoienilor. Evenimentul a fost organizat la sediul CJ Buzău ca urmare a recunoştiinţei arătate către forul condus de Petre Emanoil Neagu, prezent în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii mass-mediei locale.
„Cu multă muncă suflet și pasiune față de sport s-a reușit ca o echipă de handbal masculin din Buzău să ajungă în premieră în prima ligă valorică. Consiliul Județean doar a impulsionat această performanță și cu bani foarte puțini acești băieți au făcut o surpriză frumoasă și au promovat. Cel mai important este că această promovare s-a făcut doar cu valori buzoiene” – Petre Emanoil Neagu, preşedinte CJ Buzău.
Şeful CJ Buzău a oferit explicaţii privitoare la bugetul echipei, menţionând că forul pe care îl conduce nu va putea aloca decât 700.000 de euro în acest an, pentru îndeplinirea obiectivului, adică menţinerea în prima ligă valorică. Pe lângă cele opt transferuri perfectate în pauza competiţională, la Buzău a sosit şi antrenorul Lotului Național al României, fostul sportiv de performanță Eliodor Voica, care va face echipă cu secundul Bogdan Constantin.
„Mă bucur tare, tare mult că alături de această echipă s-a alăturat un mare sportiv al handbalului românesc în calitate de antrenor, domnul Eliodor Voica căruia îi mulțumesc din suflet din partea CJ și a buzoienilor că a venit să ni se alăture nouă în acest proiect și să conducă această tânără echipă în Liga Zimbrilor” – Petre Emanoil Neagu, preşedinte CJ Buzău.
Gruparea condusă de trio-ul Constantin-Voicu-Băducu a promovat nesperat în Liga Zimbrilor, iar autorităţile judeţene şi-au arătat sprijinul necondiţionat faţă de singura echipă din ţară, care la nivel de seniori a folosit un lot alcătuit în întregime din jucători autohtoni. Spre deosebire de colegele de la SCM Gloria Buzău, club finanţat de către Primăria Municipiului Buzău, care nu au avut nici o întâlnire cu presa înaintea debutului din Liga Florilor, omologii de la HC Buzău au înţeles importanţa comunicării cu mass-media şi a promovării acţiunilor clubului, la conferinţă fiind prezenţi şi handbaliştii sosiţi în această vară la Buzău.
„Fără ajutorul Consiliului Județean aceste lucruri ar fi fost imposibil de realizat iar faptul că noi suntem cu zâmbetul pe buze spune mult despre cât suntem de apreciați noi si munca noastră” – Georgian Băducu, președintele HC 2012 Buzău.
Antrenorul Eliodor Voica a recunoscut că venirea la Buzău reprezintă o provocare mai ales că aici are șansa să lucreze cu o echipă sută la sută românească, caz rar în Liga Zimbrilor.
„Mă bucur foarte mult și aduc mulțumiri tuturor oamenilor implicați în handbal la Buzău, este prima oară când Buzăul apare pe harta handbalului românesc. M-a impresionat această performanță de a promova cu o echipă 100% din Buzău și cred că ar trebui să fiți un exemplu. Această echipă, căreia i-am adus jucători cu experiență chiar dacă destul de târziu, vă mărturisesc că mă animă că această echipă este constituită 100% din sportivi români acum când în România există o infuzie exagerată de jucători străini. Este o misiune care se poate îndeplini și cred că nu este imposibil” – Eliodor Voica antrenorul principal al HC 2012 Buzău.
HC Buzău 2012 are 14 jucători din Buzău, echipei de handbal finanțată de Consiliul Județean i s-au mai alăturat Liviu Mironescu de la Dinamo București; Andrei Grasu golgheter al României cu Poli Timișoara venit de la Dunărea Călărași; Mihai Bușecan pivotul de la Minaur Baia Mare; Claudiu Șinicu de la Poli Timișoara; Mihai Asoltanei de la Potaissa Turda; Petru Stroe de la CSM Oradea; Daniel Bobeică de la CSU Suceava și urmează să mai ajungă Cătălin Scarlat de la Centrul Național Olimpic de la Brașov.
Menţinerea în Liga Zimbrilor nu va fi o sarcină uşoară pentru HC Buzău, care are parte de un program competiţional infernală. Iată calendarul grupării buzoiene din prima parte a stagiunii interne:
Etapa 1, miercuri, 5 septembrie: Minaur Baia Mare – HC Buzău
Etapa a 2-a, sîmbătă, 15 septembrie: HC Buzău – Dobrogea Sud Constanţa
Etapa a 3-a, sîmbătă, 22 septembrie: Politehnica Timişoara – HC Buzău
Etapa a 4-a, sîmbătă, 29 septembrie: HC Buzău – CSU Suceava
Etapa a 5-a, miercuri, 3 octombrie: CSM Făgăraş – HC Buzău
Etapa a 6-a, miercuri, 10 octombrie: HC Buzău – HC Vaslui
Etapa a 7-a, sîmbătă, 20 octombrie: CSM Bacău – HC Buzău
Etapa a 8-a, sîmbătă, 3 noiembrie: HC Buzău – CSM Focşani
Etapa a 9-a, sîmbătă, 10 noiembrie: CSM Bucureşti – HC Buzău
Etapa a 10-a, miercuri, 14 noiembrie: HC Buzău – Potaissa Turda
Etapa a 11-a, miercuri, 21 noiembrie: Dinamo Bucureşti – HC Buzău
Etapa a 12-a, sîmbătă, 1 decembrie: Steaua Bucureşti – HC Buzău
Etapa a 13-a, miercuri, 5 decembrie: HC Buzău – Dunărea Călăraşi.