Alina Bălan, antrenoare de volei în cadrul Clubului Sportiv Şcolar Buzău îşi pregăteşte micuţele jucătoare într-o ţinută cel puţin nepotrivită pentru un tehnician care reprezintă un club departamental, finanţat din bani publici şi mai ales care are sub îndrumare sportive de doar 8-9 ani. Antrenoarea s-a prezentat la un turneu organizat la Râmnicu Sărat îmbrăcată în blugi, cu cizme pe tocuri şi o haină scurtă din piele, asta deşi meciurile aveau caracter oficial, iar în faţa sa se aflau sportive de nici 12 ani.
Fotografiile alăturate au fost postate de antrenoarea CSS Buzău pe propriul cont de Facebook şi au stârnit indignarea unora dintre părinţii micuţelor, care consideră că un antrenor serveşte şi drept model moral sportivilor săi.
Contactat telefonic pentru a îşi expune punctul de vedere vizavi de imaginile prezentate mai sus, Gabriel Nicolau, directorul CSS Buzău şi-a rezumat spusele la o simplă propoziţie: „Consider că ţinuta doamnei profesor este inadecvată”.
Atitudine sfidătoare în afara terenului
Ţinuta provocatoare din teren este transpusă într-o atitudine sfidătoare în afara acestuia. Potrivit surselor noastre, cel puţin doi copii legitimaţi la CSS Buzău au renunţat în ultimele luni la activitatea competiţională din cauza antrenoarei Alina Bălan. Părinţii şi bunicii acestora au reclamat comportamentul acesteia din timpul şedinţelor de pregătire, precum şi după terminarea acestora. Pe scurt, i-au reproşat diferenţele dintre sportivi pe care Bălan le face pe durata antrenamentelor, maniera în care aceasta li se adresează, precum şi faptul că aceasta părăseşte sala de sport imediat după încheierea antrenamentelor, elevele de nici 12 ani rămânând nesupravegheate în vestiare.
Răspuns amuzant al directorului CSS Buzău
Privitor la derapajele comportamentale ale antrenoarei Alina Bălan, directorul CSS Buzău, Gabi Nicolau a furnizat un răspuns a cărui catalogare o lăsăm la latitudinea cititorilor, precizând că nu are ce face, atâta timp cât nu există o sesizare în scris din partea părinţilor. „Nu am primit nici o sesizare în scris privitor la doamna antrenor sau la activitatea sa”.
Ne întrebăm, cum ar fi tratat un copil, de către antrenori sau coechipieri, până la soluţionarea plângerii dacă un părinte ar face o sesizare în scris?
Sesizari exista. Anul trecut cel putin doua. Copilul al carui parinte sesizeza ,părăsește clubul,ca si copilul meu.
Domnul director stie foarte bine ca au mai fost sesizari ale parintilor. Dar atentie parinti !!! Din fericire pentru micile voleibaliste esxista alternativa: CS BP Hasdeu Buzau cu al sau antrenor, profesor Auras Popescu. Veti vedea ce diferenta exista intre cei doi antrenori
Felicitări pentru articol foarte pertinent!
Sesizari exista dar „prietenia” domnului director cu antrenoarea face sa nu se vada asa pe motiv ca „asa e doamna”. Sa facut sedinta cu parintii care si-au retras copii si cu cei care au inca copii legitimati la club dar nu sau vazut inca rezultatele la sesizarile facute, in schimb sau anuntat parintii copiilor ramasii ca de vor dori sa isi mai retraga copii vor plati anumite taxe. sustin ceea ce sa scris mai sus si repet cele scrise caci in buzau mai sunt alternative si clubul de volei de la CS BP HASDEU. Felicitari pentru articol.
Unele dintre fetele mai mari au strans de multe ori bani de la cele mici pt a face cadouri doamnelor.Probabil unele dintre fetite nu au contribuit si de aceea nu sunt pe placul antrenoarelor ! RUSINE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Aceasta „doamna” ar trebui sa efectueze si un control la psiholog.Mi-am adus copilul la baschet iar in hol asteptau sa intre mai multi copii la antrenamentele de lupte.Erau galagiosi iar aceasta „doamna” a rabufnit incepand sa urle in hol.Cei mici s-au cam speriat!!!!!
pe acei copii sa-i luati la dumneavoastra in sufragerie !!! inca exista, parca, un cod al bunelor maniere !
Fetele care nu sunt pe placul doamnei probabil sunt acele fetite ce nu au participat cu bani pt cadourile doamnelor cu prilejul diferitelor ocazii.In vestiar unele dintre fetele mai mari vin cu propuneri la cele mici sa se stranga bani pt cadouri.De exemplu pt Martie s-a cerut 30 lei de elev
Multe afirmatii neduse pana la capat, multa fatarnicie, multa disimulare…
Oameni care stateau bot in bot, acum stau cur in cur, oameni care si-au suit sacii in caruta, acum dau cu pietre, oameni care au cu adevarat dretate, oameni care nu au niciun pic dreptate si oameni care sunt acuzati dar nu sunt pusi sa isi spuna un punct de vedere.
In final, furtuna intr-un pahar cu apa.
Daca este adevarat ce Se comenteaza aici,este pacat ca nu se realizeaza o analiza mai ampla a activitatii doamnei antrenor…si sa fie trasa la raspundere,daca se face vinovata de faptul ca unii copii au renuntat din cauza dansei. Asa se pierd copii buni,doar pentru ca parintii lor nu au „intrare” la asa-zisii antrenori,nu numai la acest sport.Domnule Pitigoi,asteptam si alte asemenea articole,si din alte sporturi,unde la fel guverneaza PILELE!!!
locul parintilor e in tribuna si atat !!!! daca s-au cerut bani de 8 martie, probabil exista un comitet al elevilor si contribuie toti !! poti preda si in cizme cu toc voleiul, important sa sa predai ce trebuie !!! si mai ales trebuie sa acceptam situatiile in care echipa e de 12, dar de intrat in teren, intra minim 6 !!!! acest articol nu face decat sa loveasca in tot ceea ce inseamna CSS BUZAU, si acest articol a plecat de la un parinte suparat, care probabil era in sala atunci cand s-au facut aceste poze, si probabil el le-a facut………
Fotografiile nu sunt făcute de „acel părinte”. Sunt postate de doamna profesor pe contul personal de Facebook, deci într-un spaţiu public. Probabilitatea existenţei unui comitet al elevilor care să facă chetă pentru diferite atenţii nu înseamnă obligaţia de a cotiza, dar aduce atingeri sub diferite forme celei/celui care nu dă bani. Articolul nu loveşte în tot ce înseamnă CSS. În cadrul CSS Buzău sunt antrenori foarte buni, dar asta nu înseamnă că toţi sunt foarte buni. Referitor la ţinuta doamnei, consider că ilustrează perfect respectul pe care aceasta îl are faţă de meseria pe care o practică. Articolul este plecat de la declaraţia a două perechi de părinţi, iar după apariţia acestuia, încă două au întărit spusele. Sper că v-am lămurit.
Aceasta e tinuta “doamnei” de mai bine de 15 ani. Este tinuta in care desparte familii si face ochi dulci tatilor veniti la antranamente. Este o femeie cu probleme majore la mansarda !
nu stiu daca doamna are probleme la mansarda….personal nu cred. si nici nu cred ca face ochi dulci tatilor veniti la antrenamente. propuneti, va rog, la css, ca la fiecare concurs, antrenorii de sex masculin sa fie imbracati „office”. as fi curios sa vad cate mamici pleaca suspinand 🙂
Pentru Sergiu mocioflei . Daca dorești să îți mai dai cu părerea tine cont și de următoarele :In ultimii 2 ani au plecat de la echipele de volei fete ale CSS Buzău 5 titulare (4 de la cadete și 1 de la speranțe) .Vorbim de TITULARE .TOATE au plecat din cauza antrenoarei.Vrei să știi unde au ajuns ? Patru la Cs BP Hasdeu și una la CTF Mihai București ,pepiniera clubului Rapid. acolo unde sunt pedagogi adevărați (să nu uităm că vorbim de copii).După plecarea celor 5 copii și a altora de la grupele de minivolei CSS Buzău secția de volei feminin nu s-a mai prezentat în campionatul national 2017-2018 decat cu echipa de cadete care a terminat pe ultimul loc cu doar 2 puncte reușite .Articolul nu are legătură cu CSS Buzău ci cu stilul de lucru al acestei ” antrenoare”.Felicitări domnule ziarist
Locul parintilor este alături de copii,mereu,pentru ca din păcate acestia cad prada foarte usor unor indivizi care ,datorita caracterului viciat,abuzează si lezeaza.Ori nu sunteti părinte,ori sunteti indiferent la suferinta propriului copil.Nu cred ca violenta ,chiar si verbala,este o metoda de educare.Stati alături de copil,protejati l,si nu uitati ca un eventual abuz se va reflecta si in caracterul copilului mai devreme sau mai tarziu.
domnule gigi, tatic de fata plecata sau ruda de fata plecata, ati facut cumva sedinte cu parintii in care sa va spuneti parerea ? la care sa participe si doamna si domnii directori ai css buzau ? sau mergem pe principiul „dupa razboi, multi viteji se arata” ?
Intr adevar,dacă aceasta persoană are un comportament abuziv fata de copii,mă intreb de ce până la acest moment nu au fost sesizate organele abilitate.O discutie cu un psiholog ,in cadrul unei anchete ar lamuri lucrurile fara doar si poate.Iar cei care cunosc aceste fapte,daca sunt adevarate,nu ar trebui să le ignore ,pentru că oamenii isi trimit copiii acolo ca sa învețe in primul rand comportamentul spotiv,bazat pe respect reciproc si disciplina.
Pentru Sergiu mocioflei. Stimate Domn .Se pare ca nu aveti nicio legatura cu subiectul dar va place sa comentati.Doamna profesoara sau antrenoare cum vreti sa-i ziceti nu face sedinte la care sa participe parintii.Si nici nu primeste parintii la antrenamente.Nu se pune problema sa existe o intanlire parinti -profesor -director.S-a facut o singura sedinta cand in toamna anului 2017 cand au plecat 2 TITULARE .Pentru ca nu au mai rezistat.Una dintre titulare era „talia”(la ce comentarii ati postat banuiesc ca stiti ce inseamna asta pentru o echipa de volei).Prin plecarea acestui copil CSS Buzau nu a mai putut participa in editia 2017-2018 la junioare .Eu nu sunt in postura de a fi viteaz si nu am participat si nu particip la nici un razboi.Pe subiectul asta comentariile d-voastra nu prea isi au rostul.Informatiile pe care le-am postat eu sunt certe.Puteti sa le comentati.Ca si faptul ca in sertarul d-nului director se pot gasi reclamatiile unor parinti.Puteti sa comentati si chestia asta.Sau ca in acesta editie in echipa de cadete au jucat fete de la categoria minivolei iar cele de la sperante stateau pe banca de rezerve.Si asa fetele au castigat un singur meci ,acasa cu 3-2 iar pe toate celelalte le-au pierdut cu 3-0.Comentati
De la minivolei, de altfel echipa inexistenta anul trecut, a jucat o singura fata, a mea.
Probleme?
Inderdictia prezentei parintilorla antrenamente apartine directiunii clubului.
corect domnule adamescu ! felicitari fetei dumneavoastra,ilinca, pentru toata activitatea !!! este o speranta a clubului !!!! pentru domnul gigi : la antrenamente nu intra parintii, pentru interferentele in antrenament, pentru ca nu toti sunt calmi si urmaresc procesul instructiv-educativ. unii isi mai si apostrofeaza copiii sau intervin in antrenament crezand ca se pricep. asta e singurul motiv si nu e numai o dorinta a directiunii, ci si a profesorilor din cadrul clubului. din cate stiu este o limita de varsta in teren la juniori si cadeti, adica 3 „varste” si o talie. credeti ca doamna alina avea cele 3 „varste” pentru a participa la juniori ??? de alexandra iordache este vorba, nu ? categoria cadete, nascuta 2002.
Pentru d-nul Sergiu Mocioflei.Inderdictia prezentei parintilor la antrenamente apartine directiunii clubului cam din perioada de când doamna Alina a inceput să aibă reclamații.Css Buzău avea 3 varste și o talie la începutul ediției 2017-2018 a campionatului de junioare,altfel nu s-ar fi înscris în campionat și nu ar fi fost repartizată în seria D. Si fiți convins că retragerea echipei de minivolei in ediția 2016-2017 după 2 turnee a dus la retragerea din echipa a unor copii care nu mai aveau nicio motivație sa mai vina la antrenamente
Domnule Gigi, interpretati foarte mult, si uneori doar dupa ureche.
Am inteles, nu va e simpatica profesoara de volei!
Aveti metode si cai.
Succes!
In campionatul despre care domnul Gigi vorbește, doamna alina era singura cu 3 categorii competiționale. Și cum turneele de minivolei coincid cu etapele de cadeți s-a luat decizia retragerii din campionat a echipei de minivolei. Și atunci doamna alina făcea naveta între diferite orașe pentru a fi prezenta în aceeași zi la ambele competiții. E ușor să dăm cu parul ! Haideți să încetam, totuși, câteva zile, acum de Paște ! Un Paște Fericit tuturor iubitorilor de volei din municipiul Buzău, indiferent de tabără in care ne aflam ! Hai CSȘ BUZĂU !!!
Hai CSS Buzău.
Hai CS BP Hasdeu
Hai SCM Buzău
Paste Fericit !