15 ani au avut de așteptat microbiștii buzoieni pentru a își revedea echipa locală în primul eșalon fotbalistic. După o promovare contestată de o partea a suporterilor, Buzăul s-a așezat din nou la masa bogaților. Noua stagiune a Superligii a adus celor din Crâng un adversar de tradiție, Petrolul Ploiești, un oponent pe care l-au întâlnit în deplasare, pe „Ilie Oană”, la lumina reflectoarelor, în față unui stadion pe jumătate plin. Însoțiți de o galerie mică, dar mărinimoasă, fotbaliștii antrenați de Andrei Prepeliță și-au pus în gând să nu plece cu mâna goală de la Ploiești.
Rezultat echitabil pe „Ilie Oană”
Minutul 11 a adus primul șut pe spațiul porții. După o incursiune pe partea stângă, Matos, din interiorul careului l-a luat la ținta pe Zima, care a respins execuția vârfului de la Gloria. Temperatura înregistrată în ultimele zile, aproape de maximum istoric a făcut ca organizatorii Superligii să ia în calcul amânarea rundei cu numărul doi. Chiar dacă partida de la Ploiești a început la o oră decentă, respectiv 21:30, la ora fluierului de start, la nivelul suprafeței de joc se înregistrau 36 de grade, motiv pentru care în fiecare dintre cele două reprize au fost făcute pauze de apă din 15 în 15 minute. Fluier final al primelor 45 de minute. Petrolul Ploiești – Gloria Buzău: 0 la 0 la finele unei reprize echilibrate. Reluarea partidei aduce prima modificare în tabăra gazdelor. A părăsit terenul Alexandru Ișfan, înlocuit de Tommi Jyry.
Grozav și nu prea
În minutul 50 Petrolul marchează însă reușita lui este anulată corect pe motiv de ofsaid. Șapte minute mai târziu, Tudor Călin comite un fault în propria suprafață de pedeapsă și Istvan Kovacs arată fără ezitare punctul cu var. Sub privirile peluzei gazdă, execută slab Gicu Grozav care trimite mingea în stânga lui Greab, mult pe lângă poartă. Prepeliță reacționează și efectuează trei schimbări (min. 60). Și-au făcut apariția în teren Akhmatov, Traore și Benzar), au părăsit terenul de joc Dumitru, Tescan și Budescu.
„Budi” bun
Schimbat în minutul 60, Constantin Budescu, decarul Gloriei Buzău a avut o evoluție în nota echipei, dovedindu-se util în fazele ofensive. La ieșirea de pe teren, jucătorul Gloriei a fost huiduit de majoritatea suporterilor prahoveni, care se pare că au uitat cele 169 de prezențe în tricoul Petrolului și cele 49 de goluri reușite pe vremea când „Budi” evolua cu sigla galben-albastră pe piept.
„Am jucat în deplasare. Să zicem că suntem mulțumiți, este prima etapă, un pic de trac la început, a fost destul de greu, dar sperăm să arătăm din ce în ce mai bine.
Probabil o să urmărim ceea ce am făcut în seara asta. Este un proiect serios aici, oameni de calitate, pe majoritatea îi știam. M-au dorit din prima și n-am ezitat, n-am mai stat după alte echipe. (n.r. legat de faptul că a fost huiduit de fani) Nu știu ce au înțeles din plecarea mea de aici. Ei nu știu foarte multe din ce se întâmplă aici în interior. Ei au ales să mă huiduie. Probabil 95% au poză cu mine pe device-uri. Lumea să înțeleagă că nu e nimic roz aici la Petrolul. N-aș vrea ca Petrolul să ajungă în situația celor de la Dinamo.
Eu i-am ajutat cât am putut, acum este alegerea lor. Este o situație delicată, îmi pare rău pentru Gicu, dar na. A fost bine pentru noi. Sper ca următorul meci să dea două goluri și să își ajute echipa să câștige”, a declarat Constantin Budescu.
Fără ocazii importante, restul meciului s-a desfășurat sub zodia echilibrului, încheindu-se la egalitate, scor alb 0 la 0. Remiza nu a fost pe placul suporterilor prahoveni, care și-au huiduit favoriții în momentele de posesie prelungită, în timp ce pentru Gloria Buzău, punctul de pe „Ilie Oană” reprezintă un debut pozitiv la revenirea după 15 ani pe prima scenă a fotbalului românesc.
„Prepe” nemulțumit după egalul de la Ploiești
Andrei Prepeliță, antrenorul formației din Buzău s-a declarat nemulțumit de rezultatul final al confruntării de la Ploiești. Antrenorul Gloriei a spus că jucătorii săi ar fi putut pleca cu toate cele trei puncte puse în joc: „Sincer sunt nemulțumit. Mă așteptam la posesie, mai multă inițiativă. Poate a fost așa și puțin trac. Sperăm pe viitor să mai punem ceva și să mai creștem și la nivel de încredere. Avem nevoie de un winger, de un atacant, căutăm soluții, nu ne-a fost ușor. Majoritatea jucătorilor români cu care am negociat au ales alte echipe cu mai multă experiență. Sperăm să facem un club atractiv pentru jucători. Da, fiecare echipă încearcă să obțină câte ceva de la fiecare meci, o să fie o luptă strânsă, așa cum a fost și anul trecut. Anul trecut a fost mai palpitantă lupta la salvarea de la retrogradare decât la titlu”.
Etapa viitoare, Gloria Buzău va întâlni luni, 22 iulie 2024 formația Sepsi Sf. Gheorghe. Partida se va disputa pe stadionul din Crâng, cu începere de la ora 18:30.