FOTO & VIDEO | Proiectul sportiv internaţional „United we play, united we learn” se încheie la Măgura

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Zilele acestea, la Măgura are loc ultima activitate din cadrul proiectul internaţional „United we play, united we learn”, acţiune care reuneşte profesori şi tineri din opt ţări europene. Demersul a fost iniţiat în urmă cu doi ani, iar de atunci până în prezent s-au desfăşurat schimburile internaţionale de tineri, în cadrul diferitelor evenimente programate în planul de activitate al proiectului.

VIDEO ROMEO LUNGU, VICEPREŞEDINTE CJ BUZĂU

În proiectul „United we play, united we learn” sunt implicate opt ţări europene, fiecare reprezentată de un grup format dintr-un coordonator de proiect şi 6-7 elevi. Recent, Casa de Cultură din comuna Măgura a găzduit conferinţa de încheiere a proiectului, activitate la care au luat parte 32 de tineri străini, din şapte ţări diferite. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa conducerii Consiliului Judeţean Buzău, reprezentat de vicepreşedintele Romeo Lungu; a conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, reprezentat de Florina Stoian, inspectorul şcolar general şi Daniela Palcău, inspectorul şcolar general adjunct. Acestora li s-a adăugat Daniel Cîrstea, primarul comunei Măgura.

VIDEO INSP. GEN. ŞCOLAR FLORINA STOIAN, ISJ BUZĂU

Şcoala Gimnazială Măgura, partener de încredere în proiectele europene

Elevii şcolii din Măgura nu sunt la prima experienţă internaţională. De-a lungul ultimilor ani, zeci de elevi din comuna buzoiană au avut ocazia să participe la diferite activităţi internaţionale. Daniel Popescu, directorul şcolii buzoiene a mizat pe activităţile interactive şi educaţionale internaţionale, lucru care şi-au pus amprenat asupra şcolarilor din localitate.

VIDEO DANIEL POPESCU, DIRECTOR GEN. ŞC. GIMNAZIALĂ MĂGURA

Şcoala europeană la Măgura

Dascălii şcolii gimnaziale din comuna Măgura au scris istorie. Instituţia de învăţământ condusă de Daniel Popescu a devenit singura şcoală din mediul rural, din judeţul Buzău care a primit titulatura de „Şcoală Europeană”, fapt care a atras aprecierile atât a conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, cât şi a Consiliului Judeţean Buzău. Denumirea onorifică este primită de instituţiile de învăţământ care desfăşoară un anumit număr de proiecte educaţionale europene pe durata a trei ani. 

VIDEO DANIEL CÎRSTEA, PRIMAR COM. MĂGURA

Jocurile copilăriei din opt ţări, reunite într-un manual educativ

Activităţile proiectului „United we play, united we learn” au fost concretizate într-un manual educativ care cuprinde jocurile copilăriei din toate ţările participante. Lucrarea a publicată atât în format fizic, de o calitate excepţională atât din punct de vedere grafic cât şi din perspectiva conţinutului, cât şi în format electronic. Manualul poate fi descărcat în format pdf aici.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.