Iniţiativă demnă de lăudat a forului condus de Adrian Petre. Asociaţia Judeţeană de Fotbal a anunţat că în perioada 12 ianuarie – 3 martie va organiza primul campionat de futsal din judeţul Buzău. La această competiţie au drept de participare doar cluburile care sunt afiliate asociaţiei judeţene şi care, totodată nu au datorii către AJF Buzău. Acestea trebuie să se înscrie până pe 10, iar în funcţie de numărul echipelor participante va fi stabilită şi maniera de desfăşurare a întrecerii. Meciurile primului campionat oficial de futsal din Buzău se vor desfăşura în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaş Sotter” şi în sala Liceului Tehnologic „Henri Coandă”. Înscrierea este gratuită, însă la fiecare joc combatantele trebuie să se prezinte cu 100 de lei, taxă care reprezintă baremul de arbitraj, de observare, asistenţă medicală şi organizarea jocului. Pe 11 ianuarie, începând cu ora 15:00 în sala de şedinţe a AJF Buzău va avea loc tragerea la sorţi, urmată de o conferinţă de presă, ambele transmise în direct de BuzăulSportiv.ro pe pagina de facebook cu acelaşi nume.
Condiţii de participare şi principalele prevederi regulamentare (Regulamentul integral se regăseşte pe site-ul oficial al AJF Buzău)
În această competiţie pot participa doar echipele afiliate la AJF Buzău, care au în componenţă jucători, seniori şi juniori, din Ligile a 3-a (maxim 3 în lot), a 4-a, a 5-a şi a 6-a şi din Liga a 2-a de futsal. Vârsta minimă de participare este de 16 ani împliniţi (născuţi în 2002 şi mai mari). Participarea la jocuri se va face pe baza carnetelor de legitimare tip FRF sau AJF, cu viză anuală pe anul 2018 şi viză medicală valabilă.
Echipele înscrise în această competiţie trebuie să fie compuse din jucători amatori şi non-amatori în număr maxim de 18, din care numai 12 vor fi trecuţi în raportul de arbitraj. Jucătorii vor evolua pe baza unui tabel vizat la începutul competiţiei de către Comisia de Competiţii din cadrul AJF, însoţit de carnetele de legitimare. Echipa clasată pe primul loc va fi desemnată campioană şi va fi premiată cu diplomă, cupă, medalii şi mingi. Echipele clasate pe locurile 2, 3 şi 4 vor fi premiate cu diplome şi cupe. Va mai fi acordat premiul FairPlay, iar, individual, titlurile de cel mai bun jucător şi cel mai bun portar.
Omologarea rezultatelor: victorie – 3 puncte, egal – 1 punct, înfrângere – 0 puncte; la jocurile terminate la egalitate în care se vor executa lovituri de departajare (3 lovituri pentru fiecare echipă), se vor acorda 2 puncte echipei învingătoare şi un punct echipei învinse.
Echipele au obligaţia să ajungă la teren cu maxim 60 minute înainte de începerea jocului, iar cu 30 de minute înainte să completeze raportul de joc şi să achite taxa de joc. Echipele care nu vor achita taxa de joc în valoare de 100 lei înaintea începerii meciului nu vor putea participa la joc şi vor pierde prin forfait.
Echipele vor fi formate din maximum 6 jucători, dintre care unul va fi portar. Numărul maxim de jucători de rezervă este de 6. Pe parcursul unui joc este permis un număr nelimitat de înlocuiri. Un jucător care a fost înlocuit poate reveni pe teren pentru a înlocui un alt jucător, iar înlocuirea poate fi efectuată când mingea este în joc sau afară din joc. Un joc nu poate continua cu mai puţin de 4 jucători (incluzând şi portarul).
Partida se va desfăşura pe durata a două reprize a câte 25 minute, cu o pauză de maximum 10 minute. Cronometrorul va avea grijă ca durata reprizelor să fie regulamentară. Orice repriză trebuie să fie prelungită pentru a se permite executarea unei lovituri de pedeapsă (7 metri) sau executarea unei lovituri libere împotriva echipei care a comis mai mult de 7 greşeli cumulate (din punctul de 9 metri).
Echipele au posibilitatea de a cere un minut de “timp mort” (time-out) în fiecare dintre reprize. Time-outul poate fi cerut în orice moment, cu condiţia ca echipa care îl solicită să se afle în posesia balonului. Dacă una din echipe nu solicită un time-out, la care are dreptul în prima repriză, ea nu va putea să îl compenseze în cursul celei de-a doua reprize.