Gala Sportului Românesc 2023, eveniment organizat de Agenția Națională pentru Sport, alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Asociația Presei Sportive din România, Fundația Casa Campionilor și numeroși alți parteneri publici și privați dedicați excelenței, s-a desfășurat ieri, 14 februarie, la Ateneul Român din București. La eveniment a participat şi Medina-Papuc Tudor, director al Direcţiei Judeţene pentru Sport Buzău. Fostă atletă de înaltă performanţă, şefa sportului buzoian s-a bucurat de prezenţa la Ateneul Român alături de mari sportivi şi antrenori români.
Într-un cadru solemn, care a reunit elite ale sportului din întreaga țară, înalți oficiali ai statului, reprezentanți ai autorităților locale, ai misiunilor diplomatice, parteneri și colaboratori ai Agenției Naționale pentru Sport și mass-media, au fost anunțați câștigătorii la cele 20 de categorii la care s-au acordat premii. Nominalizările și desemnarea câștigătorilor au fost realizate de Asociația Presei Sportive din România, pe baza rezultatelor obținute pe parcursul anului 2023.
“Sunt mândră că în această seară putem să ne bucurăm împreună de medaliile cucerite de sportivii români şi să celebrăm împreună succesul lor. Ştim toţi că o medalie înseamnă foarte mult, atât pentru cel care o câştigă, pentru clubul său, dar şi pentru ţară. Prin exemplele de succes ale sportivilor inspirăm copiii să-şi urmeze visurile. Acesta este de fapt rostul organizării acestei Gale a Sportului Românesc. Anul acesta România sărbătoreşte 100 de ani de olimpism, 100 de ani de la prima medalie la o ediţie a Jocurilor Olimpice, cucerită de echipa naţională de rugby. De aceea vreau să ţinem toţi pumnii strânşi sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris 2024” a declarat Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport.
Gala Sportului Românesc a beneficiat de susținerea CEC Bank, Top Line România, MaxBet, Apa BUCOVINA, Cramele Cricova, Zetea Transilvania, Echipamente Evenimente, Fox România, Nusco Group și Fiterman Pharma, cu sprijinul următorilor parteneri instituționali: Ministerul Culturii, Ateneul Român București și Teatrul Muzical “Ambasadorii”.
Campioana mondială şi europeană la canotaj Simona Radiş a primit Trofeul de Excelenţă, iar Cătălin Chirilă şi Ancuţa Bodnar au fost desemnaţi Sportivii anului la masculin, respectiv feminin.
Premiul Special al Agenţiei Naţionale pentru Sport – Legenda Sportului, a fost oferit antrenorului de fotbal Mircea Lucescu.
Preşedinta ANS, Elisabeta Lipă, a fost premiată la categoria „Preşedintele anului”, pentru performanţele obţinute în prima parte a anului 2023, în care a condus Federaţia Română de Canotaj.
Lista completă a premiilor acordate în cadrul Galei Sportului 2023 este următoarea:
1.Trofeul de Excelenţă – Simona Radiş (canotaj) – dublă campioană europeană (dublu vâsle şi 8+1) şi campioană mondială în proba de dublu vâsle.
2.Sportivul anului – Cătălin Chirilă (canoe) – medalie de aur (500 m) şi de argint (1.000 m) la Campionatele Mondiale, medalie de argint la Jocurile Europene (500 m). Au mai fost nominalizaţi: Constantin Popovici (sărituri în apă) şi Vlad Dascălu (ciclism).
3.Sportiva anului – Ancuţa Bodnar (canotaj) – campioană europeană şi mondială la dublu vâsle. Au mai fost nominalizate: Alina Rotaru-Kottmann (atletism) şi Bernadette Szocs (tenis de masă).
4.Antrenorul anului – Antonio Colamonici (canotaj) – antrenor-coordonator al lotului olimpic de canotaj – 11 ambarcaţiuni calificate la Jocurile Olimpice Paris 2024; palmares european – 5 aur şi 1 argint; palmares mondial – 2 aur – 1 argint – 2 bronz. Au mai fost nominalizaţi: Florin Popescu (canoe) şi Eduard Iordănescu (fotbal).
5.Antrenoarea anului – Camelia Voinea (gimnastică artistică) – antrenoarea Sabrinei Maneca Voinea, sportivă calificată la la Jocurile Olimpice Paris 2024. Au mai fost nominalizate: Simona Maior Paşca (handbal) şi Maria Gîrbă (gimnastică ritmică).
6.Sportivul anului în sport paralimpic – Alexandru Bologa (nevăzător) – medaliat cu aur la Campionatele Mondiale şi Campinatele Europene. Au mai fost nominalizaţi – Robert Tămîrjan (paratriatlon) şi Florin Cosmin Candoi (paraclimbing).
7.Sportiva anului în sport paralimpic: câștigătoare a fost desemnată Constantin Gabriela (para tenis de masă) – medalie de bronz la Campionatul European, iar celelalte nominalizate au fost Maria Iordache (para karate scaun cu rotile) și Liliana Pădurean (popice nevăzători).
8.Evenimentul anului în sport / Cea mai bună organizare a unei competiţii internaţionale în România – CE înot în bazin scurt pentru seniori de la Otopeni. Au mai fost nominalizate: CE lupte U23 de la Bucureşti și Campionatul Mondial de gimnastică ritmică pentru junioare Cluj Napoca
9.Echipa anului – masculin sporturi de echipă – câștigătoare a fost desemnată echipa naţională de fotbal a României – calificată la EURO 2024. Au mai fost nominalizate echipa naţionala de volei masculin și echipa naţională de minifotbal.
10.Echipa anului – feminin sporturi de echipă – câștigătoare a fost desemnată echipa de tenis de masă a României – medalie de aur la Jocurile Europene. Nominalizate au mai fost echipa de gimnastică a României și echipa de volei Alba Blaj.
11.Echipa/echipajul anului – masculin sporturi individuale – câștigătoare a fost desemnată barca de 8+1 (canotaj) – medalie de argint la Campionatul European de la Bled, calificare la Jocurile Olimpice. Nominalizate au mai fost canoea de dublu 1000 metri (Ilie Sprâncean, Oleg Nuţă) și echipajul de bob 2 (Mihai Ţenţea, Ciprian Daroczi).
12.Echipa/echipajul anului – feminin sporturi individuale – câștigătoare a fost desemnată barca de 8+1 (canotaj) – medalii de aur la Campionatele Mondiale şi Europene, iar nominalizate au fost și barca de patru rame (canotaj) și echipajul de bob 2 (Andreea Grecu, Teodora Vlad).
13.Echipa anului – competiţii mixte: câștigătoare a fost desemnată echipa reprezentând Federaţia Română de Culturism şi Fitness – campioană europeană şi balcanică, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de la Santa Suzanna (Spania). Celelalte nominalizări au fost dublul mixt tenis de masă Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs și perechea Alexandru Pădurariu/Elena Costandache (dans sportiv).
14.Speranţele sportului – feminin: câștigătoare a fost desemnată Elena Zaharia (tenis de masă) – medalie de argint la Campionatul Mondial pentru tineret, 3 medalii de aur (cu echipa, la simplu Under 19 şi la dublu mixt) şi o medalie de bronz la CE pentru juniori, celelalte nominalizări fiind Amalia Niţă (box) și Daria Silişteanu (înot).
15.Speranţele sportului – masculin: câștigător a fost desemnat Radu Niţu (scrimă) – bronz cu echipa la CM juniori; aur individual şi argint cu echipa la CE tineret; aur cu echipa la CE de juniori, iar ceilalți nominalizați au fost Eduard Ionescu (tenis de masă) și Mihai Denis (lupte)
16.Speranţele sportului – mixt: câștigători – Francesca și Norbert Maior – campioni europeni de juniori la raliuri (FIA ERC).
17.Preşedintele anului: câștigătoare a fost desemnată Elisabeta Lipă (FR Canotaj), ceilalți nominalizați fiind Cristinel Romanescu (FR Tenis de Masă) și Ioan Onicaş (FR Minifotbal).
18.Cel mai bun administrator în sport: câștigătoare a fost desemnată Adela Alexe (CSN Snagov), ceilalți nominalizați fiinf Florin Oancea (CSN Lia Manoliu)și Radu Popa (CSN Arcul de Triumf).
19.Special Olympics: câștigător a fost desemnat Ionuț Păunescu (31 de ani, București, gimnastică – 5 Medalii de aur la sol, paralele, inele, cal cu manere și individual compus (nivel 2) și 2 Medalii de Argint la sărituri și bară fixă la Rezultate la Jocurile Mondiale de vară Special Olympics, Berlin 2023. Ceilalți nominalizați au fost Andreea Mustăreață și George David.
20.Premiul Special al Agenţiei Naţionale pentru Sport – Legenda Sportului a fost oferit antrenorului de fotbal Mircea Lucescu.
Au decernat premiile: Valeria Răcilă Van Groningen, Alexandru Mihai Ghigiu – Șeful Cancelariei Primului Ministru, Narcisa Lecușanu, Ovidiu Ioanițoaia, Diana Baicu (Top Line), Helmut Duckadam, Laura Badea, George Boroi (SG COSR), Alina Dumitru, Mihai Leu, Simona Amânar Tabără, Gabriel Toncean (Vicepreședinte ANS), Gabriela Szabo, Catalin-Mihai Nichifor (MaxBet România), Doina Melinte, Dan Turturică (președinte director general TVR), Bogdan Iliescu (Nusco Imobiliare), Octavian Bellu, Nicolae Ciucă Elisabeta Lipă (președinte ANS), Andreea Răducan, Mihai Covaliu (președinte COSR) și Ion Țiriac.
În cadrul evenimentului, au susținut momente artistice: Corul de copii și tineret “Maestra”, dirijat de Elena Radu, CSM București, cu un număr de dans sportiv, artiștii Teatrului Muzical “Ambasadorii” – Mihnea Niculescu, Carmen Mărgărit, Cosmin Vasile, Andrei Racu, Andreea Bucur, Ocatavian Ene, director artistic Daniela Nane -, lotul național de gimnastică aerobică (antrenori Maria Fumea și Mădălina Cioveică, asistent medical Petra Teleman), cu un exercițiu executat în cinstea sportivilor calificați la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Au prezentat Alina Alexoi și Andi Moisescu.
Ca element inedit, cu ocazia Galei Sportului Românes, publicul iubitor de performanță a putut admira în foaierul Ateneului Român „Naționala Culturii” o serie completă de tricouri din colecția „Euro 2024”, cu numele unor însemnați oameni de cultură români, proiect inițiat de Galeriile Artmark alături de Federația Română de Fotbal.
“Gala Sportului Românesc 2023” a putut fi urmărită live pe TVR Info, dar și pe paginile de Facebook Agenția Națională pentru Sport și Gala Sportului Românesc.
Partenerii media asociați evenimentului au fost Televiziunea Română, AGERPRES, Radio România Actualități, Radio România București FM.