2022 a început foarte bine pentru naţionala Senegalului, care a reuşit să câştige Cupa Africii pe Naţiuni, iar un parcurs cât mai lung la Cupa Mondială din Qatar poate reprezenta un sfârşit de an special pentru ţara africană. Sadio Mane, cel care a transformat lovitura de pedeapsă decisivă, în ultimul act disputat în Cupa Africii, în compania Egiptului este incert în Qatar, iar prezenţa sa, măcar în ultimul meci din grupă poate înseamna mult pentru trupa senegalezilor. Cu excepţia lui Mane, celelalte staruri sunt în formă pentru regalul fotbalistic din Qatar. Kalidou Koulibaly, Idrissa Gueye şi Edouard Mendy de abia aşteptă startul competiţiei.
O victorie în faţa Olandei lui van Gaal poate înseamna echivalarea performanţei din `98, când Nigeria a terminat faza grupelor pe primul loc. 4-6 puncte, în faţa Qatarului şi a Ecuadorului sunt privite ca o normalitate având în vedere diferenţa de valoarea dintre acestea. Un alt avantaj al senegalezilor îl reprezintă tehnicianul Aliou Cisse, căpitan în urmă cu 20 de ani, la Cupa Mondială din Coreea de Sud şi Japonia. Meciuri din faza grupelor: luni, 21 noiembrie: Senegal vs Olanda – ora 18:00; vineri, 25 noiembrie: Qatar vs Senegal – ora 15:00 şi marți, 29 noiembrie: Ecuador vs Senegal – ora 17:00 Predicţia fotbalmania.net: Un rezultat bun, în primul meci, în compania Olandei poate înseamna avântul de care „leii” au nevoie pentru un start bun la Cupa Mondială. Reversul însă este periculos. Partida decisivă pentru optimi se poate juca ultima, chiar în compania Ecuadorului şi se poate dovedi mai dificilă decât pare la prima vedere. Senegalul are în componenţa sa suficiente resurse pentru a îi provoca Angliei probleme, însă nu îndeajuns pentru a aduce tristeţea pe faţă suporterilor englezi. Eliminată în optimi. Favorita noastră pentru locul doi este naţionala Ecuadorului, chiar dacă nu are aceeaşi forţă ca a „leilor”, sperăm într-un rezultat pozitiv, care să ducă „La tri” în optimi. Portari: Edouard Mendy (Chelsea), Seny Dieng (QPR), Alfred Gomis (Rennes). Fundași: Youssouf Sabaly (Real Betis), Kalidou Koulibaly (Chelsea), Abdou Diallo (RB Leipzig), Pape Abou Cisse (Olympiacos), Formose Mendy (Amiens), Fode Ballo-Toure (AC Milan) şi Ismail Jakobs (Monaco). Mijlocași: Idrissa Gueye (Everton), Cheikhou Kouyate (Nottingham Forest), Nampalys Mendy (Leicester), Pape Gueye (Marsilia), Pape Sarr (Tottenham), Moustapha Name (Pafos), Mamadou Loum (Reading) şi Krepin Diatta (Monaco). Atacanţi: Sadio Mane (Bayern Munchen), Ismaila Sarr (Watford), Bamba Dieng (Marsilia), Boulaye Dia (Salernitana), Famara Diedhiou (Alanyaspor), Nicolas Jackson (Villarreal) şi Iliman Ndiaye (Sheffield United). Antrenor: Aliou Cisse.