În perioada 4-6 mai 2018, România a fost reprezentată la Gimnaziada care a avut loc în Maroc, la Marakech, de 4 practicanți de karate, legitimați la Federația Română de Karate. Printre aceștia s-a aflat și buzoianul Sebastian Lupșa, sportiv legitimat la CSA Steaua București – antrenat de Costin Stanciu, elev al Liceului cu Program Sportiv “Iolanda Balas Soter” din Buzău.
Gimnaziada este un eveniment multi-sport ( 18 discipline sportive participante ) organizat de International School Sport Federation, iar Sebastian a fost singurul sportiv buzoian care a făcut parte din delegația României.
Competiția a fost una foarte puternica, iar medaliile au fost foarte disputate. Sebastian a fost la un pas de a-și asigura prezenta in finala, dar a remizat, scor 8-8, împotriva reprezentantului din Brazilia care ulterior a câștigat medalia de aur, iar la decizia arbitrilor a pierdut cu 3-2.
In meciul rămas pentru medalia de bronz acesta l-a învins pe Aaron Cezar (SUA) fără emoții cu scorul de 7-2.
Rezultatul este unul foarte important având in vedere ca aceasta competiție s-a desfășurat pe categoria de juniori (16-18 ani) -61 kg, Sebastian fiind încă la categoria cadeți (14-15 ani) -57kg, sportivul nostru urmând sa treacă la aceasta categorie abia in luna Noiembrie a acestui an.
Pe 9 mai, Sebastian Lupșa, se întoarce din Maroc și incepe pregătirea pentru ca ureaza un concurs foarte important pentru cariera lui: KARATE 1 YOUTH LEAGUE în Sofia, Bulgaria (25-27mai).
Rezultatul obținut la Gimnaziadă confirmă că tânărul sportiv se apropie de vârful de formă și ne da mari speranțe pentru aceasta competiție care reprezintă una dintre etapele în care sportivii trebuie să acumuleze puncte în clasamentul WKF, iar pentru asta au la dispoziție un circuit competițional.
Sportul karate va fi prezent la Jocurile Olimpice din 2020, din Tokyo, Japonia, prin organizația World Karate Federation, care cuprinde peste 100.000.000 de practicanți și peste 10.000.000 de sportivi legitimați, ce constituie peste 97% din karateul semi-contact din lume.
Articol de Irinel Lambru