„Gloria Buzău nu are forţa de a promova în momentul de faţă”

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
POMPILIU-COSCONEA
Preşedintele AJF încrezător doar în banca tehnică a Gloriei

Pe ultima sută de metri a perioadei de pregătire din iarnă, Pompiliu Coşconea (foto medalion), preşedintele Asociaţiei Jude­ţene de Fotbal Buzău, a vorbit despre maniera în care au evoluat cele două reprezentante buzoiene la nivelul Ligii a III-a, precum şi despre fotbaliştii transferaţi de Olimpia Râmnicu Sărat şi Gloria Buzău. Coşconea s-a declarat mulţumit de primele 45 de minute din meciurile de pregătire ale formaţiei din Crâng, precizând că în partea secundă a jocurilor elevii lui Marian Roşu clachează.

„Mă bucură că s-a pus accentul pe foarte multe jocuri de pregătire. Despre cantonament am auzit că a fost foarte eficient. Iar în perioada de pregătire s-au văzut şi minusuri şi plusuri. Se pare că sunt ceva probleme în partea secundă a jocului, acolo unde jucătorii cad fizic sau psihic. Eu am încredere în cei doi antrenori. În sfârşit, sunt doi buzoieni care trag pentru echipa asta”, spune Coşconea.

Semnal de alarmă pentru ţinta finală

Oficialul buzoian are încredere în şansele buzoienilor de a accede în eşalonul superior, însă îi avertizează pe buzoieni că acest lucru nu va fi deloc uşor: „Această campanie este foarte dificilă, pentru că sunt foarte puţine meciuri, iar orice pas greşit costă foarte mult. Sper să ne sprijine şi Olimpia, nu la meciul direct, ci prin rezultatele indirecte”. Chiar dacă are încredere în banca tehnică a grupării din Crâng, Coşconea a spus că în momentul de faţă formaţia buzoiană nu arată ca o echipă sigură de promovare în liga secundă.

„După jocul prestat, Gloria Buzău nu arată ca o echipă care poate promova în liga secundă. Dar ei mai au aproape o lună de zile până la debut. Eu merg pe mâna lui Marian Roşu, iar valoarea seriei din care facem parte nu este una extraordinară. Cu excepţia a două-trei echipe nu avem voie nici măcar să ne îngrijorăm pentru celelalte competitoare”, mai declară preşedintele AJF Buzău.

Nici o „stea”

Chiar dacă conducătorii Gloriei Buzău au făcut eforturi remarcabile pentru a-şi întări echipa din punct de vedere valoric, prin transferul mai multor jucători experimentaţi, preşedintele forului buzoian nu a remarcat decât un singur fotbalist în cadrul partidelor de verificare din această iarnă. „Sincer să fiu, nu mi-a sărit niciun jucător în ochi. În afară de Mircea Gheorghe, care pare o certitudine, toţi au evoluat în nota echipei”, a precizat Coşconea.

Olimpia la polul opus

Râmnicenii au fost lăudaţi de Coşconea. După cei cinci dintre cei mai buni jucători au făcut pasul în curtea colegei de serie, Gloria Buzău, râmnicenii au reuşit să îşi reclădească echipa, devenind, surprinzător, una dintre forţele campionatului: „Olimpia este o surpriză plăcută pentru mine. Au transferat cam tot ce a fost mai bun, au combinat acest lucru cu jucători tineri, iar echipa merge din ce în ce mai bine. Este o formaţie care va încheia stagiunea în prima jumătate a clasamentului. Olimpia a renăscut ca pasărea Phoenix, graţie oamenilor care sunt acolo. Începând de la primar, până la preşedinte, antrenori, jucători şi magazioner, toţi trag în aceeaşi direcţie”.

Previziuni optimiste

Şeful fotbalului buzoian speră ca Gloria Buzău să îşi îndeplinească obiectivul, şi anume să promoveze în liga secundă, în timp ce despre râmnicenii de la Olimpia, Coşconea a spus că aceştia vor încheia cu siguranţă campionatul în prima jumătate a ierarhiei. „Avem nevoie de promovarea în liga secundă, pentru că de prea mult timp ne zbatem în anonimat. Trebuie să ajungem acolo, iar ratarea promovării ar fi realmente un dezastru. Despre Olimpia pot să vă spun cu certitudine că, dacă nu vor apărea dificultăţi materiale la echipă, acesta va încheia stagiunea în prima jumătate”, a concluzionat Coşconea.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentTragico-comedie prin care trece buzoianul Ioniţa la Dinamo
Articolul următorFostul fundaş în Crâng la un pas de Dinamo
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".