După eşecul cu Turris Oltul Turnu Măgure, SCM Gloria Buzău a reuşit să obţină o victorie în cel de-al doilea amical desfăşurat în această perioadă de pregătire de iarnă. Echipa antrenată de Ilie Stan a întâlnit, ieri, pe teren propriu, un adversar de ligă inferioară, Unirea Slobozia, pe care l-a învins la limită, cu 1-0.
Partida amicală desfăşurată pe stadionul Gloria, din Buzău, a fost câştigată de formaţia antrenată de Ilie Stan printr-un gol marcat în minutul 64 de atacantul împrumutat de la FC Botoşani, Marian Chica-Roşă. Chipirliu a avut o acţiune în dreapta, a centrat în centrul careului, acolo de unde Chica-Roşă a înscris.
Acesta a fost ultimul test în care Ilie Stan s-a putut edifica asupra jucătorilor pe care îi are în lot şi îi va păstra pentru cantonamentul din Antalya, acolo unde se va pleca duminică.
Pentru Gloria au evoluat Călin Tudose, un tânăr venit de la FCSB2, dar și Constantin Stoica, atacant liber de contract, după ce s-a despărțit de FC SNagov. De asemenea, în al doilea mitan, au jucat și alți nou veniți, prcum Cristian Andrei (îprumutat de la FCSB), Andrei Stăiculescu, venit via FC Voluntari și Ignat, de la Râmnicu-Sărat. Este posibil ca lotului deplasat în Turcia să se alăture Bogdan Gavrilă, mijlocaș care a evoluat la Petrolul și care se antrenează, zilele acestea, cu Gloria.
Pentru Gloria, urmează un cantonament în Turcia, acolo unde roș-albaștrii vor disputa patru amicale. Șirul meciurilor de verificare debutează pe 5 Februarie, cu Vitosha din Bulgaria. Elevii lui Iliesta se vor mai duela cu Olimp Khimik (Rusia) , Fremad Amager (Danemarca) și FC Samgurali (Georgia).
Foto: Aurelian Trifan