Portughezul Sergio Barros, în vârstă de 29 de ani, va juca în următorii doi ani la HC Buzău, acesta fiind primul transfer important al sezonului. ”HC Buzău 2012 îi urează bun venit internaționalului portughez Sergio Barros! Fostul jucator al SCM Politehnica Timișoara și al Sporting Clube de Portugal va evolua în formația buzoiană pentru următorii 2 ani pe postul de extremă stânga! Ne bucurăm să te avem alături!”, anunța clubul pe pagina sa de Facebook.
Sergio Barros a jucat în sezonul trecut la SCM Politehnica Timișoara, iar la două dintre cluburile anterioare – Eurofarm Rabotnik Bitola (Macedonia) și Bursa Nilufer (Turcia) – Barros a fost golgheter atât timp cât a evoluat.
”Am decis acum câțiva ani să joc dincolo de granițele țării mele, să acumulez experiențe noi ca jucător. Mă pot întoarce oricând să joc în Portugalia, dar pentru că după ce închei cariera de jucător voi dori să devin antrenor, cred că e benefic să mă familiarizez cu mai multe stiluri ale handbalului, care se joacă în Europa. Am câțiva cunoscuți care au fost ori sunt în prezent în handbalul românesc și toți mi-au povestit de campionatul de aici; de exemplu, am fost coleg de echipă cu Allahkaram Esteki în Spania, el venind acum la Buzău, selecționerul nostru Paulo Pereira, fost antrenor la CSM București, câțiva jucători de la Baia Mare cu prezențe în reprezentativele Portugaliei și Braziliei. Cu toții mi-au vorbit despre handbalul de aici, așa că am decis să vin” declara Barros într-un interviu acordat în vara anului trecut, la venirea sa în România.
Principala calitate a jucătorului care a activat în primii săi ani la Sporting Lisabona este viteza de reacție, o condiție esențială pentru un handbalist care joacă pe postul de extremă.
Sursă foto: Facebook