Înfrăţirea Zoiţa şi Petrolul Berca s-au întâlnit sâmbătă, în etapa a XVII-a a primei ligi judeţene de fotbal. A patra clasată în ierarhia ligii lui Petre nu a putut ţine piept liderului, care a bifat a XVII-a victorie fără mari eforturi. Lungoci, cu o “dublă” şi Nicola au asigurat succesul “petroliştilor” care rămân pe prima poziţie, cu un parcurs impecabil.
Petrolul Berca s-a deplasat sâmbătă la Zoiţa, acolo unde a întâlnit formaţia Înfrăţirea din localitate, în cadrul rundei cu numărul 17 din prima ligă de fotbal din judeţ. Jucătorii antrenaţi de Lilian Micu au continuat şirul victoriilor după ce s-au impus cu 3 la 1 fără a fi nevoiţi să calce pedala de acceleraţie. Lungoci a deschis scorul în minutul 19, cu o lovitură de cap din interiorul careului, fază la care gazdele au reclamat în fault în atac.
Nicola a dublat avantajul gazdelor cu doar un minut înainte de fluierul final al primei reprize. Jucătorul formaţiei Sportul Studenţesc a înscris cu un vole din marginea careului de 16 metri.
La doar trei minute de la reluarea jocului, Lungoci a realizat “dubla”, în urma unei acţiuni desprinse din manualul jocului de fotbal.
În minutul 67, Daniel Nedelcu a înscris golul de onoare al gazdelor.
În urma rezultatelor înregistrate în etapa cu numărul 17, Petrolul Berca rămâne lider în Liga a IV-a cu 51 de puncte din tot atâtea posibile. Formaţia antrenată de Lilian Micu este urmată de Metalul Buzău, cu cinci puncte mai puţin, în timp ce Voinţa Lanurile “închide” podiumul cu 41 de puncte.