Au marcat împlinirea a 25 de ani de căsnicie și au dorit să le fie alături cei mai buni prieteni, finii, nașii și prietenii de suflet. Este vorba despre familia antrenorului Gloriei Buzău, Ion Viorel, care weekendul trecut a hotărât să meargă din nou la altar să își reînnoiască jurămintele cu soția sa Liliana, după un sfert de veac de conviețuire, și la bine și la rău. Au ales pentru slujba religioasă lăcașul bisericii Sf. Ștefan, din Micro 3, acolo unde doi preoți le-au ofticat slujba și i-au felicitat pentru că au rămas alături și au avut grijă de familia lor, în tot acest timp.
„Astăzi unul din trei cupluri rezistă mai bine de 3 ani împreună, iar voi ați ajuns la 25! Meritați laudele noastre și vă dorim din tot sufletul la mulți ani fericiți și de acum încolo”, a fost mesajul transmis de unul dintre preoții prezenți la slujbă. Cuplul Liliana și Viorel Ion a fost de asemenea lăudat pentru că au realizat toate cele trei lucruri despre care se scrie în Biblie că trebuie să le faci pe parcursul vieții: au crescut o fată, Diana, care este studentă la Medicină, au sădit nu unul, ci o livadă cu pomi fructiferi în spatele casei din Mărăcineni și au reușit să-și realizeze nu una, ci două case până acum, în care să-și trăiască liniștiți viața de familie. Vizibil marcați de emoțiile momentului, cei doi soți s-au privit unul pe altul pe tot parcursul slujbei, fericiți că au ajuns la 25 de ani împreunăși că le-au fost alături cei mai dragi dintre cunoștințele lor.
Felicitările, masa și dansul au avut loc la restaurantul familiei, până dimineața
După slujba de la orele 17.30, invitații au continuat alături de cuplul proaspăt „recăsătorit“ sărbătorirea evenimentului la locația pe care o deține familia antrenorului Gloriei Buzău, de lângă poarta parcului din Crâng, până după miezul nopții. Chiar și câinele familiei Ion a purtat straie de sărbătoare, chau-chau-ul Pufu defilând printre invitați cu un smoking negru, la care i-a fost asortat un papion roșu, să nu se deoache. Meniul ales de mirii nunții de argint a fost special realizat de bucătarii locației și amenajat în regim de bufet suedez, iar tortul a avut cremă de nuci, preferata Lilianei. Au lipsit tradițiile legate de furatul miresei și celebrul foc de articifii, în locul lor fiind introdus un mic filmuleț, cu imagini din ziua nunții, 7 mai 1989, pe seama căruia s-au făcut glume, până în zorii zilei.
GALERIE FOTO