Divizionara secundă Gloria Buzău a câştigat cu 4 la 0 confruntarea cu FCM Dorohoi. Revenit după o accidentare, Dăniţă a purtat banderola de căpitan, iar Clement Pălimaru, golgheterul ultimelor două ediţii de campionat a debutat în Crâng cu o „triplă”.
Fotbaliştii Gloriei Buzău s-au distrat cu ultima clasată FCM Dorohoi. Buzoienii au început foarte bine jocul disputat în Crâng şi au ameninţat poarta adversă încă din debutul partidei. Oaspeţii nu au rezistat decât 20 de minute. Pălimaru a primit o pasă înapoia fundaşilor adverşi, a preluat pe piept şi a înscris cu un şut la colţul lung. În minutul 32, vârful adus în urmă cu câteva zile în Crâng a marcat pentru 2 – 0. Fostul jucător al primei divizionare CSMS Iaşi a înscris cu un şut plasat din interiorul careului după o pătrundere în forţă. Cu două minute înainte de fluierul final Răduca a dus scorul la 3 – 0. Pălimaru a reuşit „tripla” în minutul 66, închizând tabela la 4 la 0. Ion Viorel, tehnicianul formaţiei buzoiene s-a declarat mulţumit de jocul prestat de elevii săi şi mai ales de cele trei puncte câştigate, care i-au dus pe „glorioşi”, cel puţin pentru o săptămână, pe locul V în ierarhia din prima serie a ligii secunde la fotbal. Sâmbătă, în cadrul etapei a VI-a din prima serie a ligii secunde la fotbal s-au înregistrat următoarele rezultate:
Academica Argeş – Săgeata Năvodari: 3 – 0
Rapid CFR Suceava – Unirea Slobozia: 1 – 1
SC Bacău – CS Baloteşti: 1 – 1
Gloria Buzău – FCM Dorohoi: 4 – 0
FC Voluntari – CF Brăila: 4 – 0
Farul Constanţa – ACS Berceni: 0 – 0
După primele şase runde, Gloria Buzău se află pe locul 5 în prima serie din L2. Buzoienii au acumulat după primele şase meciuri 9 puncte. Etapa viitoare fotbaliştii antrenaţi de Ion Viorel vor întâlni în deplasare CF Brăila.
Gloria Buzău – FCM Dorohoi: 4 – 0, (3 – 0)
Au marcat: Pălimaru (min. 20, min. 32 şi min. 66), Răduca (min. 44)
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica); Asistenţi: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) şi Cristian Nicolae Lucaci (Baia Mare).
Gloria Buzău: Stoicescu – Cl. Dumitrescu, D. Ghiţă, Ct. Vlaicu, G. Marcu, N. Popescu, Dăniţă (cpt.), Tigoianu, Bobe, Răduca şi Pălimaru. Rezerve: Gherasim – Agache, R. Dumitru şi Amet. Au mai jucat: Burlacu, Iordache şi Voicu.
Antrenor: Viorel Ion.
FCM Dorohoi: C. Ungureanu – Cososchi, G. Luca, Orăşanu (cpt.), Grumezescu, Vrabie, Ed. Sandu, Pavăl, Ghiviziu, A. Vlaicu şi Barabaş. Rezerve: Prisacă – Juncănaru, Mateiuc şi Amarinei. Au mai jucat: Lumaicu, Tudurache şi Stancoschi.
Antrenor: Vespazian Colban.