Gloria Buzău nu a reușit să își îndeplinească așteptările fanilor care au umplut Sala Sporturilor în această seară. Echipa lui Pablo Morel a arătat multe vulnerabilități în fața unei formații de la care se aștepta o înfrângere sigură.
Gorjencele au dominat mai ales în prima repriză, în care gazdele au fost nesigure în apărare și lipsite de idei în ofensivă. La pauză, tabela arăta 12-15 pentru oaspeți.
După reluare, Gloria a avut câteva momente bune, dar handbalul durează 60 de minute. Pablo Morel a încercat să o neutralizeze pe Gilda, jucătoarea cheie a Târgu Jiului, însă chiar și sub presiune, angoleza a reușit să înscrie de câteva ori decisiv.
Cu cinci minute înainte de final, gazdele au egalat la 24 și au preluat conducerea la un gol distanță, dar n-au reușit să mențină avantajul. Eliminarea de două minute a Dariei Bucur a influențat finalul, iar meciul s-a încheiat 25-28, un scor care arată că Gloria mai are mult de muncit sub comanda lui Pablo Morel.
În etapa următoare, Gloria se deplasează la Bistrița, o adversară redutabilă care ne-a învins categoric și în vară, cu 29-22.