Înregimentările continuă în Crâng, la Sport Club Municipal Gloria Buzău. Oficialii buzoieni au reuşit să-l convingă pe Vasile Lazăr, fostul mare portar al defunctei FC Gloria Buzău, de ani buni responsabil cu pregătirea portarilor la FC Voluntari (n.r. Liga I), să se alăture staff-ului tehnic coordonat de George Timiş. Astfel, după negocieri care nu au durat foarte mult, portarul din perioada de glorie a fotbalului buzoian a semnat pe 1 noiembrie un acord cu SCM Gloria Buzău.
Ciprian Petre, căpitan SCM Gloria Buzău: „Sosirea domnului Vasile Lazăr este un real câştig pentru formaţia noastră. Am lucrat cu domnia sa la Petrolul Berca pentru o perioadă, cu toţii ştim ce activitate amplă a desfăşurat atât ca jucător, cât şi ca antrenor, iar faptul că ni s-a alăturat nu poate decât să ne bucure şi să ne asigure un plus valoric din punct de vedere al băncii tehnice”.
În Liga a III-a, de pregătirea portarilor din Crâng s-a ocupat alt fost goalkeeper al FC Gloria Buzău, tehnicianul Bogdan Pârvu, care face parte din staff-ul lui Eduard Iordănescu, antrenor care nu a avut angajament în turul stagiunii curente. Pârvu, responsabil cu portarii la Astra Giurgiu şi CFR Cluj a desfăşurat la Buzău o muncă neremunerată, iar ajutorul său a fost apreciat de conducerea formaţiei buzoiene. Vasile Lazăr este născut în comuna Dorobanţu din judeţul Călăraşi, pe 11.08.1958, are un copil cu fosta tenismenă Tamara Lazăr, membru CA la SCM Gloria Buzău şi a fost coleg de generaţie cu Mircea Constantin, fostul căpitan al FC Gloria Buzău din echipa de aur a fotbalului buzoian, în prezent membru în Consiliul de Administraţie al SCM Gloria Buzău. Acesta a bifat aproximativ 100 de prezenţe în primul eşalon, a debutat în tricoul buzoienilor în anul 1982 şi deţine Licenţa A încă din 1995. Vasile Lazăr a fost primul antrenor de portari al formaţiei FC Voluntari încă de la înfiinţarea echipei de lângă Bucureşti, fiind unul dintre cei mai longevivi oficiali ai proiectului demarat de primarul Florentin Pandele.