Stejarul Buzău, echipa locală de rugby şi-a reluat pregătirile în urmă cu câteva zile în vederea abordării noii stagiuni care va începe la sfârşitul lunii martie. Buzoienii vor să repete anul acesta performanţa înregistrată în urmă cu un sezon când şi-au câştigat dreptul de a participa în primul eşalon valoric din ţară.
Cu un lot, format majoritar din jucători tineri şi buzoieni, dar cu prezenţe la loturile naţionale, formaţia din Parcul Tineretului va încerca şi anul acesta să ajungă în prima ligă. Vasile Niţă, preşedintele formaţiei buzoiene este încrezător în şansele acestora, mai ales că în lot se află şi câţiva jucători cu experienţă care pot ajuta la îndeplinirea obiectivului.
Centrul valoros de copii şi juniori, dezvoltat la Buzău în ultimii ani şi-ar putea arăta roadele printr-o promovare în primul eşalon valoric, mai ales că foarte mulţi din tinerii rugbişti sunt sportivi de perspectivă, cu prezenţe în reprezentativele naţionale. Preşedintele echipei buzoiene mizează pe dorinţa de afirmare a tinerilor jucători.
Noua stagiune va începe pe 27 martie, oficialii Federaţiei Române de Rugby urmând să stabilească până atunci sistemul competiţional. Până acum sunt două variante. Prima dintre ele ar viza organizare întrecerii după vechiul sistem competiţional, adică două grupe, a câte cinci formaţii repartizate potrivit criteriului geografic, sau una singură de zece participante care ar urma să se întâlnească fiecare cu fiecare. Până acum au confirmat prezenţa în eşalonul secund următoare echipe: Rugby Club Bârlad, Poli Agro Iaşi, Clubul Sportiv Arad, Ştiinţa Petroşani, Clubul Sportiv Mănăştur Cluj, CSM 2 Bucureşti, CS Năvodari, Bucovina Suceava şi Rugby Club Municipal.