La Buzău, a fost primul antrenor care a refuzat să se prezinte la declaraţii, la prima înfrângere după un şir, dacă nu mă înşeală memoria, de şapte victorii consecutive. I-am salutat ironic decizia prin intermediul ofiţerului de presă al clubului: “Bravo, mă! Bine că ne vedem la cameră doar când învingem!”. La câteva minute, m-a invitat în biroul său şi dintre cutii de pizza şi bere, a exclamat pe undeva superior: “Ia zi, dl. Piţigoi, despre ce vrei să vorbim?”
Nu îi plac ziariştii, însă nu exprimă asta simplu, doar cu subiect şi predicat. De fapt, nu ştiu dacă nu-i plac ziariştii sau interlocutorii slab pregătiţi, pentru că o dată ce reuşeşti să-l provoci pe Cristi Pustai, intelectual vorbind, nu gazetăreşte-vagabonţeşte, omul e poezie, e basm, e mină de aur pentru mina creionului şi tiparniţa ziarului. Nu am avut ocazia să am conversaţii cu Cornel Dinu, dar după fiecare discuţie cu Cristi Pustai, la “procuror” îmi fuge mintea, asemănarea în nivelul superior al dialogului fiind diferenţiată doar de aerul uşor arogant şi sarcastic al dinamovistului. Amândoi fumează trabuc şi o dată cu rotocoalele de fum expirate, dacă nu eşti bine pregătit, nu înţelegi figurile de stil din spusele lor, ba chiar uiţi şi şirul conversaţiei.
Am avut norocul să povestesc cu Cristi Pustai ore întregi, pentru că da, este o onoare să întreprinzi dialog, discuţie, conversaţie reală cu cel alintat “Profesorul”, oricât de pompos ar suna asta. Dincolo de cum l-aţi descoperit pe Eric, despre Europa Gazului din Mediaş sau performanţa Pandurilor din Târgu Jiu, aventura din Giuleşti, subiectele interesante vin din viaţa paralelă, care nu are legătură cu fotbalul.
De la jucătorii Gloriei am aflat că atunci când păşea în vestiar nici musca nu se mai auzea, iar o încrucişare a privirilor avea loc doar cu “îngăduinţa” profesorului, asta pentru că “nici capu` din pământ nu-l scoteam, dacă nu deschidea vorba cu noi”.
“Buzăul trebuia să fie pe locul 1 anul acesta! Nu avea voie altfel.” rosteşte parcă cu amărăciune tehnicianul care nu a avut norocul nici de un buget precum cel al Crângului de astăzi şi nici de un preşedinte prea inspirat. După despărţirea de Gloria, tehnicianul medieşean a promovat Ceahlăul în Liga a II-a şi ca obiectiv curent are accederea în play-off, ţintă pentru care este “în cărţi”.
Iată o mică mică parte a unui interviu savuros purtat cu profesorul Pustai.
“Busuioc (n.r. tenor, câştigător al Hijos de Babel) mi-a fost elev la seral. Îşi dorea să treacă clasa, să obţină cinciul ăla nenorocit care îi provoca sudoare la fiecare oră. Colegii săi mi-au spus că “doineşte” bine, că e o plăcere să-l asculţi, aşa că la următoarea oră i-am spus aşa: De la mine ai 5, poţi să nu mai vii la ore, să te duci să-ţi faci treaba. În ciuda fizicului impozant, cu o voce tremurând şi îndoielnic m-a întrebat: de ce? Păi, cum, de ce treci clasa? Păi simplul mă băiatule, tu ai un talent pe care trebuie să-l exploatezi şi vrei să te forţez să-ţi placă matematică”?
Pustai este un împătimit al muzicii folk, reconvertit o dată cu trecerea anilor de la hard rock. “Deep Purple este trupa mea favorită, însă în maşină sau unde am ocazia, folk-ul este ceea ce se aude. Sunt prieten cu absolut toţi muzicienii români de acest gen. Prieten, ştii ce înseamnă asta?”, rosteşte apăsat omul din buzunarele căruia au fost susţinute patru ediţii de anvergură dedicate folk-ului.
“Fiul meu a terminat dreptul şi avea o repulsie faţă de matematică. El venea cu 10 acasă şi eu îl încurcam cu două-trei probleme şi apoi îi spuneam că e de şapte. Se oftica, era normal să nu vrea să mai audă de cifre, ecuaţii, exerciţii sau probleme. Acum, cu fii-mea (n.r. 18 ani, clasa a XII-a) fac zilnic două teste pentru bacalaureat. Mi le trimite pe WhatsApp şi le facem împreună.”, spune “Profesorul” care şi-a botezat fecioara după una dintre poeziile Nichitei Stănescu.
“Cel mai mare regret, care din păcate vine cu meseria de antrenor, este că nu am petrecut suficient timp cu copiii. Mi-ar fi plăcut să stau mai mult pe acasă.”
Să auzi nowadays un antrenor român recitând cu intonaţie şi patos replici din piese de teatru, poezii ori epigrame este atât de rar precum stângul lui Hagi. Stănescu, Eminescu ori Blaga sunt printre favoriţi,dar nici autorii contemporani nu sunt străini de “profesor”.
Va urma.
