2.500 de euro pe lună pentru cel mai bun marcator al Gloriei
Bobi Verdeș, atacantul divizionarei secunde Gloria Buzău, a acceptat oferta ocupantei locului V din a doua serie a Ligii a doua la fotbal, FCM Târgu Mureș, în detrimentul echipei Corona Brașov, formație ce activează pe prima scenă fotbalistică din România. Vârful buzoian a plecat la Târgu Mureș sâmbătă, după o discuție cu Dan Tulpan, președintele clubului din Crâng, și cu Ion Viorel, tehnicianul buzoienilor.
„Plec împăcat de la Buzău”
Pentru fostul atacant al Gloriei Buzău, oferta de la Târgu Mureș „a picat” mănușă, mai ales că Verdeș a trecut cu mult de prima tinerețe și, așa cum ne-a declarat și el: „sunt momente în viață în care trebuie să iei hotărâri și cu mintea, nu doar purtat de ceea ce îți dorește sufletul”.
Fostul elev a lui Ion Viorel a adăugat: „Plec împăcat de la Buzău, cu gândul că am reușit foarte multe, cel puțin personal, într-un timp foarte scurt. Le mulțumesc băieților pentru perioada petrecută la Gloria, timp în care am reușit să devin, măcar pentru un tur, cel mai bun marcator din al doilea eșalon. Sper ca cei din Buzău să-mi înțeleagă situația și să fac acest pas pentru binele tuturor celor implicați”. Verdeș a spus că team-ul buzoienilor este unul foarte bun, valoric vorbind, și că în formația buzoiană se află foarte mulți fotbaliști tineri și valoroși, cărora trebuie să li de acorde o șansă.
Pierdere imensă, speranța la viitor
Conștienți de posibilitatea unui eventual transfer a lui Verdeș, oficialii echipei Gloria Buzău au făcut primele mișcări pentru a acoperi golul lăsat liber de golgheterul din L2. Săptămâna trecută, la reunirea „glorioșilor”, a fost prezent Silviu Moise, fostul atacant al ultimei clasate din L2, seria I – FCM Dunărea Galați. Moise a mai evoluat pentru Gloria Buzău și CSM Râmnicu Sărat. La captiolul plecări poate fi trecut și al patrulea portar din lotul antrenat de Ion Viorel. Răzvan Chiriță a ajuns la o înțelegere cu Dunărea Călărăși, urmând să evolueze din retur la divizionara „C”.