VIDEO. HM Buzău a început turneul de la Rm. Vâlcea cu o înfrângere

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Echipa locală de handbal feminin a început cum nu se putea mai prost turneul de promovare în prima divizie. Jucătoarele antrenate de Romeo Ilie au pierdut cu 29 la 36 prima confruntare cu CS Măgura Cisnădie și și-au redus considerabil șansele de ocupa prima poziție în cadrul turneului de la Râmnicu Vâlcea. Cu probleme financiare și un efectiv de jucătoare slab din punct de vedere numeric, buzoiencele ,,au bătut” la porțiile primei ligii pentru a doua oară consecutiv. Dacă, în urmă cu un an, trupa antrenată de Romeo Ilie a fost la câteva secunde de accederea în Liga Națională, la turneul din 2015, desfășurat la Râmnicu Vâlcea, Ionescu & Compania și-au spulberat șansele pentru divizia întâi încă din primul joc, după ce a pierdut cu 36 la 29, 15 – 14 la pauză.

video

În ciuda diferenței de șapte goluri, formația buzoiană a avut momente bune de joc, în care s-a aflat peste adversara din Cisnădie. Gestionarea slabă a momentelor-cheie a făcut ca buzoiencele să bifeze înfrângerea chiar în primul meci de la Râmnicu Vâlcea. Handbal Municipal Buzău va disputa astăzi, de la ora 18.00 al doilea meci al turneului de la Râmnicu Vâlcea, împotriva echipei din Liga Națională, Cetate Deva.

Speranțe aprinse

În ciuda faptului că au început cu stângul turneul de promovare în Liga Națională de handbal feminin, jucă­toarele echipei buzoiene speră în continuare la acce­derea în prima divizie. Misiunea lor este extrem de dificilă, mai ales că aceastea au pierdut tocmai în fața celei mai slab cotate echipe. Oficialii echipei buzoiene încă cred în șansele buzoiencelor de a promova în Liga Națională, deși HM Buzău a fost învinsă de CS Măgura Cisnădie. Pentru a mai spera la prima poziție, CS Măgura Cisnădie trebuie să piardă confruntarea cu Cetate Deva, iar buzoiencele trebuie să se impună în fața echipei ajunsă la baraj din Liga Națională.

video

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentMinifotbal împotriva consumului de alcool şi tutun
Articolul următorVIDEO. Şahul, o reuşită printre micuţii de grădiniţă
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".