Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Continuarea de aici.

În prima parte a interviului cu Lassana „Sana” Camara, mijlocaşul de culoare al celor de la SCM Gloria Buzău, v-am prezentat performanţele sale în tricoul echipei naţionale a Portugaliei. Născut în Guineea Bissau (n.r. la Bissau, pe 29 decembrie 1991), cu dublă cetăţenie, acesta a evoluat la nivelul loturilor de juniori şi tineret pentru iberici, însă a ales să reprezinte ţara natală la seniori. Astăzi, în continuarea materialului publicat zilele trecută, vă arătăm cifrele lui „Sana” din activitatea desfăşurată în cadrul cluburilor a căror culori le-a apărat şi un scurt interviu despre cariera sa şi gândurile sale la Buzău.

Lassana „Sana” Camara | Foto: Andrei Piţigoi. Buzăul Sportiv

Crescut de Benfica, a debut la seniori în Elveţia

Primii paşi în fotbal i-a făcut la Benfica Lisabona (Portugalia), din echipa „vulturilor” devenind o prezenţă constantă în loturile reprezentative ale lusitanilor. După încheierea junioratului a fost legitimat de Servette Geneva, în a doua ligă din Eleveţia, reuşind cu echipa din Ţara Cantoanelor să participe la play-off-ul pentru promovarea în prima ligă (2010-2011). A urmat transferul în Segunda Division (Spania), la Real Valladolid (2011-2012) şi doi ani de coşmar pentru micuţul mijlocaş al Gloriei Buzău (detalii în interviu), apoi revenirea la Sporting Braga 2, în liga a doua din Portugalia, formaţie la care a petrecut sezonul 2014-2015. Două sezoane le-a continuat în liga secundă din Portugalia, la Academico Viseu (2016-2018), acolo unde a bifat şi ultime echipe, un meci la Leixoes (liga secundă) şi trei la Olhanense (liga 3 portugheză, retur, 2018).

În primul rând, cum ai ajuns la SCM Gloria Buzău?

„Am ajuns la Buzău datorită unui prieten și trebuie să fiu sincer, să recunosc că am fost puțin sceptic să vin într-un loc pe care nu-l cunosc, despre care nu știam nimic, dar acum îmi place. Vreau să ajung la nivelul la care am fost o dată. Așa este fotbalul, are urcușuri și coborâșuri, iar câteodată trebuie să faci un pas în lateral, să-ti reanalizezi opțiunile.”

Contractul tău va expira în vară, atunci când sunt mari şanse să sărbătoriţi promovarea în liga secundă. Îţi doreşti să continui la Gloria?

„Îmi doresc să continui mai mult de un an, (n.r. zâmbește) important este să ne îndeplinim obiectivele și cei de la club să mă dorească în continuare. Din punctul meu de vedere, nu este nici o problemă. Sunt convins că vom promova! „

O comparaţie între fotbalul din România şi cel din Portugalia…

„Îmi place fotbalul din România, chiar dacă se bazează mai mult pe un joc fizic, în detrimentul tehnicității, așa cum este în Portugalia. Sunt într-un mediu competitiv, în care simt că evoluez, iar campionatul este unul puternic

Cum a ajuns un fotbalisti care a înfruntat unii dintre cei mai buni jucători din lume, să apere culorile unui club din Liga a III-a română?

„Nu-mi place să vorbesc despre acest subiect, însă mi se pare normal să spun ce s-a întâmplat. Când eram la Valladolid (n.r. Segunda Division, liga a II-a din Spania, am fost vândut fără acordul meu unui fond economic care a cerut pentru mine 2 milioane de euro. Mi s-a cerut să semnez niște documente care nu erau în regulă și am apelat la comisiile FIFA, care mi-au dat dreptate, însă am pierdut 2 ani de zile, la o vârstă foarte importantă. Sunt convins că dacă nu pierdeam cei doi ani, altul ar fi fost drumul meu și de aceea a trebuit să mă întorc în Guineea Bissau, să joc fotbal în țara mea pentru că în Europa eram un jucător aflat în litigiu.”

În răspunsurile tale, ai menţionat divinitatea de câteva ori. Ce rol are credinţa în viaţă ta?

„Familia mea, eu și ceea ce mă înconjoară reprezintă motivația mea. Alături de Dumnezeu sunt cele mai importante lucruri din viața mea și acum știu că totul depinde de mine. Destinul nostru este în mâna lui Dumnezeu, noi doar ne dorim să prindem ziua de mâine, ne gândim cum va fi ziua de mâine, însă doar El știe ce va fi.”

A consemnat Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.