Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, a prezentat miercuri un raport de activitate după primele şase luni de mandat. Printre realizările din domeniul sportului, Bran a enumerat înfiinţarea a două Complexe Sportive Naţionale la Baia Mare şi Bucureşti, acordarea a 68 de premieri în valoare de 20,2 milioane de lei pentru performanţe sportive, implicarea în organizarea a 64 de competiţii sportive internaţionale în România, finanţarea a 63 de federaţii sportive şi elaborarea programului pentru construirea a 400 de baze sportive la nivel naţional. Totodată, în raportul prezentat presei, printre realizările din

Ioana Bran, Ministrul Tineretului şi Sportului.

domeniul „tineret”, Ioana Bran a amintit programul de înfiinţare a centrelor comunitare de tineret, concursul local de proiecte de tineret, pentru care a alocat 2,7 milioane de lei, proiectul naţional de tabere „Solidaritatea”, adresat tinerilor proveniţi din familii afectate de calamităţi naturale.

Recent, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău, alături de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Neron Lupaşu” Buzău, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Buzău, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău şi Direcţia Generală Anticorupţie Buzău au desfăşurat în perioada 24-29 iulie 2018, la Centrul de Agrement Poiana Pinului aflat în subordinea DJST Buzău, o tabără gratuită, în cadrul Programului Naţional „Solidaritate”.

În cadrul taberei au fost prezenţi 41 de copii şi 6 cadre didactice din judeţul Neamţ, localităţile Farcaşa, Tarcău şi Borca, comunităţi afectate de inundaţii. Vreme de cinci zile, aceştia au participat în diferite activităţi organizate de către DJST Buzău şi partenerii săi, printre care diverse programe de prevenire a criminalităţii, iniţiere în cursurile de prim-ajutor, tiroliană, demonstraţie canină şi altele.

Prietenul celor mici s-a dovedit a fi Igy, patrupedul folosit de ISU Buzău în cazul misiunilor de intervenţii speciale. În data de 26 iulie a.c., domnul Remus Munteanu, secretat de stat cu atribuţii în domeniul tineretului a efectuat o vizită la Poiana Pinului.

Un sprijin consistent şi imediat a fost oferit de către Consiliul Judeţean Buzău, prin domnul preşedinte Petre Emanoil Neagu, care a oferit pachete cu dulciuri şi sucuri tuturor celor prezenţi.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.