Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Federaţia Română de Handbal a stabilit programul celor patru serii ale Diviziei A, al doilea eşalon al handbalului românesc, acolo unde evoluează şi formaţia secundă a clubului HC Buzău 2012.

”Echipa secundă joacă un rol important în activitatea clubului nostru, drept dovadă atenţia de care se bucură şi, totodată, aşteptările pe care le avem de la aceasta. Obiectivul general îl reprezintă promovarea, creşterea şi debutul în Liga Zimbrilor a elementelor autohone, a jucătorilor buzoieni. Este posibilitatea prin care putem oferi jocuri, într-o manieră constantă, etapă de etapă, celor mai tineri handbalişti din lot, pe care îi aşteptăm să confirme şi să se alăture primei formaţii. Având în vedere faptul că, începând de anul viitor, Federația Română de Handbal vrea să organizeze un Campionat Național de tineret, privim cu entuziasm noua stagiune şi ne-am propus o evoluţie cât mai constantă, cel puţin similară cu cea din stagiunea anterioară.” – Georgian Băducu – preşedinte HC Buzău 2012.
Iată și programul competițional al echipei HC Buzău 2, Divizia A, Stagiunea 2022 – 2023, Seria B:

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.