În continuare, în pole-position pentru play-off

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

 sc-bacau-gloria-bz

SC Bacău şi Gloria Buzău s-au întâlnit sâmbătă dimineaţă pe stadionul „Aerostar” în cadrul unui joc ce a contat pentru etapa a XXII-a a ligii secunde la fotbal. Debutul partidei dintre Sport Club Bacău şi Gloria Buzău a fost unul echilibrat, precaut, în care ambele echipei au căutat să nu se aventureze în atac şi să îşi tatoneze adversarul în căutarea unor breşe care să desfacă defensiva oponenţilor. Gazdele au trimis mingea în bară porţii apărate de Stoicescu, în minutul 31. Luncanu, fundaşul băcăuoanilor, a reluat din marginea careului de 16 metri după un dribling scurt în faţa unui apărător buzoian, însă mingea a lovit bara. Ocazia jucătorului de la SC Bacău a anunţat golul elevilor lui Viorel Tănase. Fostul atacant al Gloriei Buzău, Bogdan Ungureanu, transferat la Bacău în urmă cu trei sezoane a marcat în minutul 37. Jucătorul gazdelor a fost „servit” de Hurdubei şi nu „a iertat” din şapte metri aducând gazdele în avantaj. Acestea aveau să fie singurele faze notabile ale primei reprize.

În mitanul secund, cele două echipei „au ieşit” la joc, fapt care a dus la sporirea numărului de ocazii la ambele porţi. Pantelie a şutat de la 25 de metri de poarta apărată de Petrariu, însă mingea expediată de jucătorul buzoian a trecut puţin peste transversala porţii adverse. Cu un sfert de oră înaintea fluierului final, acelaşi Pantelie profită de o greşeală a fundaşilor băcăuoani şi reia din marginea careului mic, însă Petrariu se află la post şi izbuteşte să respingă. „Cascada” ofensivă a oaspeţilor se concretizează pe tabela stadionului „Aerostar” în minutul 78, când după un corner executat de Marcu, Gabriel Bobe, reuşeşte să-l învingă pe Petrariu. Finalul confruntării îi surprinde pe buzoieni în careul advers, însă „centralul” Miron fluieră sfârşitul partidei şi confruntarea dintre SC Bacău şi Gloria Buzău se încheie la egalitate, scor 1 – 1. Etapa viitoare, buzoienii vor întâlni în Crâng CF Brăila. Partida se va disputa pe 5 aprilie, cu începere de la orele 11.00 şi se va desfăşura în cadrul rundei a XXIV-a a primei serii din liga secundă.

Clasament Liga a II-a, Seria I

1. CSMS Iaşi 40 pct.
2. Rapid Bucureşti 38 pct.
3. Unirea Slobozia 38 pct.
4. ACS Berceni 33 pct.
5. FC Clinceni 30 pct.
6. SC Bacău 25 pct.
7. Gloria Buzău 23 pct.
8. Târlungeni 23 pct.
9. CF Brăila 19 pct.
10. Farul C. 18 pct.
11. Rapid Sv. 16 pct.
12. Dunărea Gl. 11 pct.

Rezultate etapa a XXII-a, Liga a II-a, Seria I

CF Brăila – ACS Berceni: 0 – 1
FC Clinceni – Dunărea Galaţi: 2 – 1
CSMS Iaşi – Rapid Suceava: 5 – 0
SC Bacău – Gloria Buzău: 1 – 1
Unirea Slobozia – Târlungeni: 1 – 2

Etapa viitoare, a XXIII-a din prima serie a Ligii a II-a (5 aprilie)

Rapid Suceava – Farul Constanţa
Dunărea Galaţi – CSMS Iaşi
ACS Berceni – FC Clinceni
Gloria Buzău – CF Brăila
Unirea Târlungeni – SC Bacău

LIGA A II-A, SERIA I, ETAPA A XXIII-A

SC BACĂU

sc-bacau

1

1

GLORIA BUZĂU

gloria-buzau

1

0

arbitru-central Arbitru central: Florin Miron (Bucureşti)

tusier Tuşier 1: Stelian Slabu (Braşov)

tusier Tuşier 2: Marius Badea (Vâlcea)

tv Netelevizat. Rezumat video pe BuzăulSportiv.ro

Petrariu

Luncanu galben

Lozneanu

Burcă

Sascău

Taban

inlocuit-rosu Cl. Tudor (min. 57)

Hurdubei (cpt.)

Căinari

inlocuit-rosu Husein galben (min. 73)

inlocuit-rosu Ungureanu gol (min. 37; min. 81)

ANTRENOR:

Viorel Tănase

REZERVE:

Oltean

inlocuitor-verde Predoiu (min. 81)

Adăscăliţei

C. Miron

inlocuitor-verde Dumitriu (min. 57)

inlocuitor-verde Şchiopu (min. 73)

Curiliuc

Stoicescu

Vlaicu

Bîrsănel

Agache

 B. Dumitru 

Marcu (cpt.) galben

Mihăescu

G. Ion

inlocuit-rosu Voicu (min. 46)

inlocuit-rosu Burlacu (min. 64)

inlocuit-rosu Pantelie (min. 79)

ANTRENOR:

Viorel Ion

REZERVE:

Sârbu

Airinei

Moise

inlocuitor-verde Creţu (min. 46)

inlocuitor-verde Abba (min. 79)

inlocuitor-verde Bobe (min. 64; gol gol 1 – 1, min. 78)

Fl. Alexandru

 stadion Stadion:

Aerostar – Bacău

spectatori Spectatori:

Aprox. 1.500

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentDispută între “secundul” Gloriei şi un jurnalist local
Articolul următorVeste foarte bună pentru sportul buzoian!
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".