Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

S.C. RER SUD S.A. anunta implementarea primului proiect pilot pentru bonusarea colectarii selective din municipiul Buzau pentru un esantion de 3 asociatii de proprietari: P.T. 33/1 Unirii, P.T. 10/2 Unirii si P.T. 16/1 Micro 3, pe perioada lunilor iunie-iulie 2018. Ne adresam prin acest proiect unui numar total de 1060 de apartamente si 2057 de persoane.
In cadrul acestui program pilot se vor aplica prevederile Proiectului de Hotarare nr. 406 din 29.11.2017 privind colectarea separata a deseurilor si acordarea de facilitati catre persoanele fizice si asociatiile de proprietari.
Mentionam ca, desi colectarea selectiva este obligatorie prin lege (Legea 101/2006 actualizata), RER SUD isi manifesta interesul de a bonusa colectarea selectiva cu scopul de a stimula o mai atenta si corecta colectare selectiva care sa conduca la indeplinirea obiectivului de mediu. In caz contrar, pentru neatingerea obiectivului de mediu, primaria Buzau va fi nevoita sa achite de la bugetul local taxe suplimentare drept penalizare pentru neatingerea obiectivului de reducere cu 35% a cantitatilor depozitate la depozitul ecologic.

Conform prevederilor Proiectului de Hotarare nr. 406 bonusarea va fi acordata pentru perioada mai sus mentionata prin reducerea valorii facturii totale, astfel:
Reducere de 5% din valoarea facturii daca fiecare apartament colecteaza minim 3 kg/luna
Reducere de 10% din valoarea facturii daca fiecare apartament colecteaza minim 5 kg/luna
Reducere de 15% din valoarea facturii daca fiecare apartament colecteaza minim 8 kg/luna

In ceea ce priveste modul de desfasurare a proiectului pilot acesta se va desfasura astfel:

Depozitarea deseurilor reciclabile se va face in sacii galbeni pusi la dispozitie de RER SUD si distribuiti de asociatia de proprietari.
Sacii gabeni vor fi coborati in scara blocului de catre fiecare proprietar sau in colaborare cu personalul de serviciu, o data pe saptamana, in ziua de MARTI.
Sacii vor fi colectati si cantariti de catre echipajul de colectare in ziua stabilita.
La cantarirea sacilor va participa un reprezentant al asociatiei de proprietari caruia ii va fi inmanat bonul de cantar.
Cantitatile totale colectate sunt tranportate la statia de sortare, pentru sortarea pe categorii a deseurilor reciclabile si pentru determinarea cantitatii finale valorificabile din totatlul cantitatii colectate

In urma determinarilor finale se vor aplica pragurile de bonusare mentionate corelate cu cantitate minima pe gospodarie ce trebuie predata lunar.
Primele determinari, preliminare demararii proiectului vor fi facute in datele de 22 mai si 29 mai 2018.

In perioada premergatoare demararii proiectului, 11.05-18.05.2018, echipa de comunicare a firmei noastre a desfasurat informari din usa in usa catre toti locatarii si a distribuit informari in cutiile postale. De asemenea, informatii referitoare la acest proiect pilot se pot obtine si de la conducerea asociatiei de proprietari.
Cu ocazia acestui proiect, pentru a asigura asociatiile implicate, precum si opinia publica de transparenta implementarii acestui proiect, RER SUD invita reprezentantii asociatiilor de proprietari implicate sau pe oricine doreste sa observe procesul de colectare, cantarire, transport si sortare realizat saptamanal
Concluziile finale ale proiectului pilot vor fi incluse intr-un raport care va fi prezentat autoritatii publice locale, initiatorilor proiectului si celorlati consilieri locali, pentru a oferi o imagine reala despre viabilitatea aplicarii prevederilor proiectului

Informatii suplimentare despre acest proiect sau despre orice activitate desfasurata de societatea noastra, se pot obtine la adresa de e-mail denisa.nicu@rerbuzau.ro sau la numarul de telefon 0786.265.264.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.