Luptătorul buzoian Costel Tarcoci, locul 7 la C.M. din Slovacia

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

cosmin-tarcoci-bun

Rezultat deosebit obținut de secția de lupte a Clubului Sportiv Municipal Buzău. Costel Tarcoci s-a clasat pe locul 7 la Campionatul Mondial de cadeți, competiție desfășurată în Slovacia. Sportivul pregătit de profesorul Marian Voicu a reușit cea mai bună clasare dintre toți delegații României.

Rezultatul lui Costel Tarcoci este cu atât mai important cu cât sportivul de la C.S.M. a concurat cu luptători cu doi ani mai în vârsta decat el. Elevul antrenorului Marian Voicu a început bine concursul găzduit în localitatea slovacă Snina. Mai întâi, buzoianul l-a învins pe campionul țării gazdă. În runda următoare Tarcoci a pierdut cu un sportiv azer, luptătorii din fosta republică sovietică fiind unii dintre cei mai buni din lume.

Antrenorul Marian Voicu spune că evoluția lui Tarcoci este notabilă, mai ales că elevul său este la prima participare la o asemenea competiție de anvergură. Luptătorul buzoian a adus cea mai bună clasare a delegației țării noastre

Tarcoci este dublu campion național la copii și practică luptele de la 4 ani. Profesorul Marian Voicu recunoaște că, la nivel internațional, este foarte greu ca buzoienii să obțină medalii. Și asta pentru că în ultimii ani au plecat cei mai buni sportivi, din cauza condițiilor financiare precare de la club.

Campionatul Mondial pentru cadeți din Slovacia a reunit la start luptători din 53 de țări, iar Romania a participat cu 7 sportivi.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentViitorul Buzău – Conpet Brăila, în Cupa României
Articolul următorPugilista Angela Iordache, eliminată la Campionatul European!
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".