Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Unul dintre cele mai aşteptate jocuri ale Ligii Zimbrilor a adus cea mai mare dezamăgire suporterilor buzoieni. HC Buzău a pregătit partida cu ultima clasată a podiumului, Steaua Bucureşti cu un lot decimat de accidentări, iar elevii lui Eliodor Voica au fost la un pas să furnizeze surpriza campionatului şi o umilinţă istorică pentru gruparea roş-albastră.

Visul şi implicit şansa la cele trei puncte puse în joc e buzoienilor, a fost spulberată de către brigada formată din mureşenii Nacu şi Rucoi, cuplu care ar trebui să se reorienteze profesional după prestaţia penibilă prestată în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Dacă Victor Hugo ar fi rezumat”Mizerabilii” la o singură parte, clar s-ar fi întâmplat după ce a văzut prestaţia cuplului Nacu şi Rucoi, care i-ar fi putut servi drept inspiraţie. Confruntarea dintre „lupii” buzoieni şi Steaua Bucureşti a fost o mostră de arbitraj şmecheresc, cu o pondere vizibilă şi decisivă oaspeţilor. După un început fulminant, în care au condus şi la trei goluri diferenţă, buzoienii s-au văzut egalaţi şi apoi conduşi, formaţia din Bucureşti intrând la vestiare după primele 30 de minute la adăpostul a trei goluri diferenţă (n.r. 12-15). Cum norocu` rareori este de partea năpăstuitului, în repriza a doua, bună parte a atacurilor buzoiene au fost „tăiate” de deciziile cel puţin interpretabile ale cuplului maramureşan, iar când te lupţi 7 contra 9, şansele de izbândă sunt aceleaşi cu ale porcului în ziua de Ajun. Ca frustrarea să atingă cote maxime, succesul grupării din Ghencea a venit în ultimele secunde şi la un singur gol diferenţ (28-29).

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.