Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Primul eşalon judeţean de fotbal şi-a încheiat prima parte a stagiunii 2022-2023. La capătul turului, ierarhia este condusă de Montana Pătârlagele (41 de pct), urmată de ACS Gloria Vadu Paşii (38 de pct) şi CS Ştiinţa Cernăteşti (37 de pct). Buzăul Sportiv vă prezintă în rândurile următoarele echipele care alcătuiesc podiumul primei ligi din Buzău, gândurile conducătorilor şi jucătorii remarcaţi în prima parte a campionatului, alături de obiectivul acestora pentru restul întrecerii interne.

Singura echipă fără înfrângere, Montana Pătârlagele

Din 15 meciuri disputate în prima parte a campionatului, Montana Pătârlagele a câştigat 13 meciuri şi a remizat în două. Parcursul aproape impecabil s-a datorat lotului de jucători valoroşi şi omogenităţii acestuia, plusate de experienţa managerială şi organizatorică a staff-ului din nordul judeţului.

Daniel Lixăndroiu, tânărul antrenor al formaţiei din Pătârlagele care îşi doreşte promovarea în L3. Sursă foto: Buzau.Net.

„După părerea mea, și a tuturor, cred că am făcut un tur perfect. Am avut două egaluri, zero înfrângeri și numai victorii pe linie. Legat de echipă, aș mulțumi fiecăruia în parte. Și-au făcut treaba atunci când i-am băgat în teren și au demonstrat că joacă pentru echipa de pe primul loc, în fiecare minut petrecut pe teren. Dacă aș spune de cineva care chiar a avut un plus, aș spune despre Manciu, Lungoci Valentin, cu 20 de goluri marcate în campionat și 7 goluri în Cupa României, un atacant de mare valoare care ne-a ajutat foarte mult. La fel aș spune și despre Butiseacă Sorin, un jucător cu experiență care nu a marcat atât de mult, dar a oferit foarte multe pase decisive și ne-a adus un mare plus. Pe lângă ceilalți jucători, cum sunt Marian Ion, Voicu Irinel, Piștea Daniel, mai pot menționa și alți jucători cu mare experiență, precum Gabi Mihăescu. Cred eu că am făcut un nucleu frumos aici. Legat de Liga a III-a, că ăsta a fost obiectivul de la bun început, este un obiectiv măreț, pentru că Pâtârlagele nu a dat niciodată în istoria ei un meci de baraj pentru Liga a III-a. Eu, împreună cu ceilalți din conducere, mi-am propus asta și mi-am pus acest obiectiv. Multă lume nu a crezut, dar aceasta a fost ambiția mea și este în continuare și vrem să tragem pentru Liga a III-a.” Daniel Lixăndroiu, antrenor Montana Pătârlagele despre evoluţia din tur, jucători remarcaţi şi obiectivul actualei stagiuni

Montana Pătârlagele. Sursă foto: arhiva clubului.

Portari: Goicea Andrei şi Simion Ştefan. Fundaşi: Daniel Piştea, Ion Marian, Florentin Pană, Bogdan Scarlat, Irinel Voicu, Valentin Jipa şi Andrei Şugă. Mijlocaşi: Remus Frînculeasa, Gabriel Mihăescu, Cătălin Bulufei, Eduard VIzireanu, Alexandru Cîrstea, Ionuţ Stancu, Mihai Gheorghe, Alexandru Popescu şi Andrei Băicuş. Atacanţi: Sorin Butiseacă, Valentin Lungoci, Andrei Şindrilaru şi Ionuţ Vasile. Antrenor: Daniel Lixăndroiu. Preşedinte: Constantin Oprea Costin.

Gloria Vadu Paşii, la trei puncte de lider datorită colaborării dintre mediul privat şi autorităţile locale

ACS Gloria Vadu Paşii va ierna pe a doua treaptă a clasamentului ligii a IV-a. La trei puncte distanţă de Montana Pătrârlagele, băieţii pregătiţi de fostul mare jucător râmnicean Sorin Bodoc vor avea parte de o iarnă liniştită, cu gândul la prima poziţie, care poate aduce în premieră titlul de campioană judeţeană în comuna condusă de liberalul Gheorghe Firon. Proiectul „Gloria Vadu Paşii” îşi culege roadele după o strategie foarte bine gândită, care a îmbinat atât atenţia autorităţilor locale, prin investiţii în infrastructură, cât şi nebunia fotbalistică a preşedintelui Gabi Tănase, ambele încununate de poziţia ocupată în clasament de Gloria.

„Proiectul Gloria Vadu Paşii a fost gândit pe termen lung. Este rezultatul seriozităţii noastre, a profesionalismului şi muncii enorme pe care am depus-o. Am pregătit actuala stagiune încă de la jumătatea sezonului precedent, când deja acontasem 20 de jucători şi antrenorul principal. Am pornit pregătirea în vară, cu două antrenamente săptămânal, am avut o colaborare foarte bună cu antrenorul Sorin Bodoc şi cu secundul Mihai Şarpe, timpul ne-a permis o selecţie corectă valoric, prin aducerea unor jucători care, într-adevăr, să ducă echipa spre topul fotbalului judeţean. Am avut parte constant de antrenamente, atât din punct de vedere fizic, cât şi tehnico-tactic. Faţă de anul trecut, încheiat în luna iunie, am avut 13 jucători noi în lot, din care 9 doar în primul 11. Personal, mă declar mulţumit de grupul pe care am reuşit să-l formăm, de jocul echipei şi de rezultate. Speram la început de drum să fim pe locul 4, undeva la 3 puncte de actuala poziţie, însă ne-am trezit în lupta pentru prima poziţie până la finele ultimei rundei.” – Gabi Tănase, preşedinte Gloria Vadu Paşii despre evoluţia din prima parte a campionatului

Gabi Tănase (primul din stânga), asigurându-se că nimic nu lipseşte jucătorilor săi. Sursă foto: Buzau.Net

„Ne remarcăm ca grup, nu ca individualităţi, însă vreau să fac o precizare şi să-l menţionez pe Alin Iacob, sufletul echipei în acest moment, un golgheter pur-sânge dar si un foarte bun pasator. Mă bucură nespus dorinţa băieţilor de performanţă, de reuşite, de implicare… Un merit îi revine şi domnului primar, care ne-a sprijinit în a ţine această echipă într-un climat profesionist, peste nivelul la care evoluăm. Ne consultăm permanent şi rezultatele noastre au fost surprinse de bucurii din partea autorităţilor, precum tribunele realizate recent, care nu erau în planul nostru pentru stagiunea curentă. În 2023 vom încerca să ne pregătim şi mai bine, să analizăm în detaliu paşii pe care îi avem de urmat, dar noi, cei de la Gloria Vadu Paşii, le promitem celor care vor trebui să ia puncte de la noi, că vor trebui să muncească serios pentru ele!” – Gabi Tănase, preşedinte Gloria Vadu Paşii despre remarcaţii turului şi planurile de viitor

Gloria Vadu Paşii. Sursă foto: arhiva Gabi Tănase.Portari: Razvan Popescu și Marcu Adrian; Fundași: Coman Ion, Marcoşanu Laurențiu, Nedelcu Adrian, Iuraş Marius, Badea Adrian, Vasilescu Cătălin şi Petre Constantin. Mijlocași: Bălan Alin, Cristea Cosmin, Oprea Marian, Dumitru Nicolae, Andrei Cosmin, Şerbanoiu George, Sandu Alexandru Valentin şi Mihai Modruz. Atacanți: Iacob Alin și Feroiu Alin. Antrenor principal: Sorin Bodoc. Antrenor secund: Şarpe Mihai. Preşedinte: Gabi Tănase.

Surpriza Cernăteşti. Perfomanţa apare acolo unde este bine primită

CS Ştiinţa Cernăteşti este o echipă apărută recent în topul formaţiilor din prima ligă judeţeană. Cu o tradiţie de decenii în spate, cu o bază sportivă demnă de invidie pentru eşalonul al patrulea, Ştiinţa se bucură din plin de fotbal în actuala stagiune, iar acest lucru se vede şi-n parcursul echipei, mai ales prin ocuparea ultimei trepte a podiumului.

Ştiinţa Cernăteşti. Sursă foto: arhiva clubului.

„La Cernăteşti am început proiectul dedicat fotbalului prin investiţiile în infrastructură. Fără o bază aflată la standarde moderne, care să ofere condiţiile minime pentru performanţă, aceasta nu se poate realiza. Am atras copii, am organizat competiţii sub egida AJF şi FRF, am adus lumea la stadion şi totul a culminat cu această performanţă, chiar dacă vorbim de un loc 3 să nu uităm că noi am reapărut recent pe harta fotbalului judeţean. Sunt mulţumit de maniera în care decurg lucrurile la echipa noastră de fotbal, de băieţi, de staff-ul tehnic şi mai ales de rezultate. Trebuie să recunoaştem faptul că maniera în care am implementat activităţile sportive s-a bucurat de susţinere şi din mediul privat, din partea unor întreprinzători locali şi nu numai. Aportul acestora a fost considerabil şi noi, ca autorităţi locale, nu puteam rămâne indiferente. De altfel, cred că acesta a fost mix-ul unor reuşite precum cele pe care le-am avut în actuala stagiune.” – Petrică Mîrzea, primarul comunei Cernăteşti

Petrică Mîrzea, primarul comunei Cernăteşti. Sursă foto: Agora Buzău.
Petrică Mîrzea, primarul comunei Cernăteşti. Sursă foto: Agora Buzău.

Formaţia din Cernăteşti se bucură de susţinerea societăţilor buzoiene Euforia şi Aquacultura SRL, conduse de Ştefan Coman, respectiv Ion Leu.

Portari: Mindileac Marius şi Ilie Ionuț Gheorghe. Fundași: Ioniță Cătălin Cosmin, Fătu Mario Andrei, Pașa Marius, Poterașu Daniel, Untea Andrei Mădălin, Dragomir Georgian şi Adrian. Mijlocași: Alecu Mihai Ștefan, Brăescu Andrei Spirică, Enciu Eugen, Ene Gabriel, Leu Robert Niculae, Manole Mădălin Marian şi Postolache Ionuț Eduard. Atacanți: Manole Iulian Daniel, Nistor Robert Mihail, Strepede Alexandru Ionuț şi Săraru Valentin Marian. Antrenor: Grigore Dumitru. Delegat: Neguț Cătălin Răzvan. Preşedinte: Ştefan Coman.

Clasament Liga a IV-a de Buzău, stagiunea 2022-2023

# Echipa M P
1 ACS Montana Pătârlagele 15 41p
2 ACS Gloria Vadu Pașii 15 38p
3 CS Știința Cernătești 15 37p
4 ACS Team Săgeata 15 34p
5 CS Voința Lanurile 15 29p
6 CS Voința Balta Alba 15 23p
7 FC Petrolul Berca 15 22p
8 CS Carpați Nehoiu 15 20p
9 AFC Metalul Buzău 15 18p
10 AS Șoimii Siriu 15 18p
11 CSM Râmnicu Sărat 15 17p
12 AS Pescărușul Luciu 15 16p
13 AS Unirea Stâlpu 15 15p
14 AS Progresul Beceni 15 10p
15 AS Luceafărul Maxenu 15 6p
16 AS Phoenix Poșta Câlnău 15 6p
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.