Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Decizie surprinzătoare a noii înfiinţate entităţi sportive a Primăriei Buzău sau greşeală administrativă a conducătorilor de la SCM Gloria Buzău?

Sport Club Municipal Gloria Buzău a înapoiat Primăriei Buzău suma de 18 miliarde de lei vechi din cele 27,66 de miliarde alocate la mijlocul anului 2017. Având în vedere faptul că SCM Gloria Buzău a pornit de la zero, fără spaţii administrative, fără resurse tehnice de pregătire sportivă sau administrativă şi totodată a faptului că însuşi Constantin Toma, primarul municipiului Buzău a declarat că bugetul este unul „de austeritate, care de abia satisface nevoile minime ale clubului”, ne-am întrebat cum este posibil ca un club nou înfiinţat, cu şapte ramuri sportive, cu atâtea nevoi lesne de înţeles, să restituie mai bine de 65% din bugetul alocat iniţial, dând cu piciorul sprijinului arătat de consilierii locali şi primarul Toma.

În lipsă de cunoştiinţe juridice…

Din sursele noastre, gruparea condusă de Vasile Niţă a crezut că suma restituită va fi reportată în anul 2018. Ceea ce înseamnă că nici preşedintele Niţă, nici subordonaţii săi nu au cunoscut un minim şi obligatoriu aspect legislativ, care prevede ca sumele necheltuite până la sfârşitul anului fiscal să fie înapoiate autorităţii publice finanţatoare. Dacă informaţiile noastre sunt corecte, entitatea condusă de Niţă a comisă o eroarea de nepermis, care i-a costat nu mai puţin de… 18 miliarde de lei vechi. Tot potrivit surselor noastre, conducătorul buzoienilor a fost „băgat” în şedinţă de către Comitetul Director imediat după Anul Nou, iar oficialii de la Palatul Comunal s-au arătat… surprinşi, ca să folosim un termen blând de activitatea SCMGB.

Ca să ne elucidăm, am cerut un punct de vedere oficial chiar directorului interimar de la Sport Club Municipal Gloria Buzău. În rândurile următoare este redată conversaţia, cuvânt cu cuvânt, purtată cu Vasile Niţă, directorul interimar al SCM Gloria Buzău.

Reporter: Câţi bani a dat înapoi SCM Gloria Buzău în luna decembrie 2017 şi care au fost motivele?

Vasile Niţă: Am dat 18 miliarde (din 27,66 alocate!) înapoi, din aceştia, 11 miliarde au reprezentat autocarele pe care nu le-am cumpărat pentru că banii ne-au venit foarte târziu şi procedurile de achiziţionare de pe SEAP (n.r. Serviciul Electronic de Achiziţii Publice) au durat mai mult decât anul calendaristic. Diferenţa de şapte miliarde am dat-o înapoi pentru că nu ne-a trebuit!

Rep.: Anul acesta bănuiesc că bugetul va fi în jurul a 50 de miliarde (deducere logică având în vedere bugetul iniţial stabilit pentru şase luni; 27 de miliarde alocate pentru primele şase luni x 2). Vă ajunge această sumă? (N.R. Între timp, CL al Primăriei Mun. Buzău a aprobat bugetul SCM Gloria Buzău pentru 2018, peste 70 de miliarde de lei vechi, sumă care potrivit surselor noastre va fi majorată pentru că nu cuprinde activitatea secţiilor gimnastică şi volei, recent intrate în SCM).

V.N.: Problema este că în trei luni de zile am folosit bugetul care ne-a fost alocat şi am făcut achiziţii de materiale care ne-au trebuit. Anul acesta vom vedea cum stă treaba. Fotbalul va promova în Divizia C, iar celelalte două echipe, de handbal şi rugby vor intra în prima ligă. Mai e o chestie, anul acesta voleiul şi gimnastica se vor alătura clubului nostru. La volei avem două echipe de seniori, fete şi băieţi.

Dincolo de certitudinea conducătorului buzoian că cele trei echipe de handbal, fotbal şi rugby vor promova în primul eşalon (n.r. ne întrebăm pe ce se bazează această certitudine, având în vedere faptul că întrecerile sportive în care sunt menţionate secţiile clubului de abia şi-au disputat prima parte), rămâne un răspuns vag privitor la cele 7 miliarde de lei vechi, de care SCMGB „nu a avut nevoie în 2017”.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 

3 COMENTARII

  1. […] bugetul alocat pentru anul 2017, lucru rar în sportul românesc, poate chiar unic (vezi materialul SCM Gloria Buzău a dat înapoi 18 miliarde din cele 27 alocate în 2017! Peste 70 de miliarde, buge…). Fapt care denotă slaba gestionare a propriilor finanţe. Ulterior, a compartimentului juridic, […]