VIDEO | CENTRUL DE EXCELENŢĂ, NEELIGIBIL PENTRU FINANŢARE | Consilierii locali au aprobat retragerea din contractul cu FRF

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Consilierii locali buzoieni au aprobat astăzi retragerea municipalităţii din contractul de asociere cu Federaţia Română de Fotbal, la nici trei luni de zile de la parafarea înţelegerii. Acordul prevedea o finanţarea anuală de 100.000 de euro către structura aflată în subordinea forului din Capitală, însă nici un cadru juridic nu asigură legalitatea acesteia. Lipsa unui cadru juridic care să asigure legalitatea finanţării din partea autorităţilor locale buzoiene către Centrul de Excelenţă “Tricolor 11” de la Buzău al Federaţiei Române de Fotbal a făcut ca astăzi, consilierii locali să aprobe retragerea municipalităţii din înţelegerea parafată cu reprezentanţii forului naţional de fotbal. Decizia consilierilor locali buzoieni a venit la nici trei luni după ce au aprobat contractul de asociere cu Federaţia Română de Fotbal.  Ion Viorel, consilierul local din partea PSRo şi fost jucător la Steaua şi Rapid Bucureşti s-a împotrivit încă de la început demersului iniţiat de FRF. Centrul de Excelenţă “Tricolor 11” îşi va continua activitatea la Buzău, grijile pentru susţinerea financiară a acestuia urmând să fie acoperite de către Federaţia Română de Fotbal. La “Tricolor 11” evoluează câţiva buzoieni, iar pe banca tehnică i-a loc din postura de “secund” Romică Stan, fostul decar al Gloriei Buzău.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.