Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Situaţie inexplicabilă pentru grupele de copii şi juniori pe care echipa fanion a judeţului, FC Buzău, entitate finanţată atât de Consiliul Judeţean Buzău, cât şi de Primăria Buzău, le are ca obligativitate impusă de Federaţia Română de Fotbal, datorită statutului de divizionară secundă. Cu câteva zile înainte de debutul în noua stagiune, puştii „republicani”, practic cele mai importante categorii de vârstă, 19-18 ani, respectiv 17-16 ani, primii dintre ei câştigători ai seriei în stagiunea precedentă, au doar două rânduri de echipament de joc. Nu treninguri, genţi, geci sau orice altă componentă de echipament sportiv care să justifice cei 100.000 de euro alocaţi anual către centrul de copii şi juniori, alcătuit din 5 grupe şi condus de Cristi Lupu.

Din cuprinsul articolului:

  • De râsu` plânsului | Joacă pe teren mare, se antrenează pe teren mic şi totuşi câştigă
  • Antrenamente la Merei, jocuri la Rm. Sărat | Braşoveanu, preşedinte FC Buzău: „Căutăm permanent soluţii, se pare că le-am găsit”‘
  • Grupa lu` Anton, câştigătoarea seriei la U19 în 2021-2022
  • Unii cu infrastructura, alţii cu rezultatele | LPS Buzău, locul 22; FC Buzău, locul 38
  • Doar 3 în lot | Buzoienii, o raritate în lotul lui Pustai

 

De râsu` plânsului | Joacă pe teren mare, se antrenează pe teren mic şi totuşi câştigă

Mai mult, pepiniera clubului care are pretenţii de Liga I se pregăteşte pe un teren de minifotbal, cel aflat în incinta Liceului Pedagogic din Buzău. Cu alte cuvinte, deşi evoluează pe o suprafaţă de dimensiuni normale, dedicată sportivilor de performanţă, copiii antrenaţi de Gabi Marcu şi Nicolae Anton se pregătesc pe un teren de 40×20 de metri. O parte din părinţii puştilor sunt revoltaţi, cealaltă resemnaţi, mai ales că meciurile oficiale ale grupelor U19 şi U17 se dispută pe suprafaţa sintetică din cadrul Complexului Sportiv Olimpia, la Râmnicu Sărat, la 35 de km distanţă, baza care a fost îmbunătăţită de autorităţile locale cu sprijinul Federaţiei Române de Fotbal via Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău.

Antrenamente la Merei, jocuri la Rm. Sărat | Braşoveanu, preşedinte FC Buzău: „Căutăm permanent soluţii, se pare că le-am găsit”‘

Privitor la situaţia prin care trec grupele de copii şi juniori ale FC Buzău, am cerut un punct de vedere oficial preşedintelui FC Buzău, Auraş Braşoveanu. Prima dată l-am întrebat despre situaţia bazelor sportive unde fotbaliştii de mâine se pregătesc.

„Până anul acesta nu pot să comentez, pentru că nu am fost în funcţie, nu cunosc situaţia. Ceea ce pot să vă spun este că anul acesta, juniorii A şi B (n.r. cele mai mari categorii de vârstă, 19-18 ani, respectiv 17-16 ani) se vor antrena la Merei (n.r. localitate aflată la 15 km de Buzău), iar celelalte trei la baza sportivă a clubului Atletic Kids (n.r. suprafaţă de joc 60×30 metri). Acestea sunt soluţiile pe care le-am identificat şi pe care le-am contractat”.

Întrebat de ce nu s-au găsit soluţii pentru suprafaţa sintetică din cadrul Complexului Metalul Buzău, baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv Buzău, terenul ASA sau suprafaţa de joc din incinta Stadionului de Atletism, Braşoveanu a menţionat:

„LPS Buzău, ca și Metalul Buzău au refuzat solicitarea noastră cu privire la accesul în bazele sportive pe care le au puse la dispoziție spre folosință de autoritățile locale, deși accesul ar fi fost contracost. Legat de terenulul de la ASA, în actualele circumstanţe, cu războiul din Ucraina, accesul civililor este oarecum restricţionat în incinta unităţilor militare, iar pe terenul de la Stadionul de Atletism (n.r. arenă aflată în patrimonul municipalităţii şi administrată de SCM Gloria Buzău) se desfăşoară doar probele destinate atletismului.”

Despre bugetul de 100.000 de euro, confirmat din Palatul Comunal, Auraş Braşoveanu nu a dorit să dezvolte subiectul.

Grupa U19 a FC Buzău, câştigătoarea seriei în Campionatul Naţional, stagiunea 2021-2022. Sursă foto: Facebook.
Grupa U19 a FC Buzău, câştigătoarea seriei în Campionatul Naţional, stagiunea 2021-2022. Sursă foto: Facebook.

Grupa lu` Anton, câştigătoarea seriei la U19 în 2021-2022

Grupa de juniori A pregătită de Nicolae Anton a câştigat seria în stagiunea precedentă şi a avut o evoluţie onorabilă în faza imediat superioară a competiţiei, în ciuda faptului că şedinţele de pregătire s-au desfăşurat pe un teren de fotbal de dimensiuni reduse. În altă ordine de idei, Nicolae Anton este singurul antrenor buzoian care a adus fotbalului din judeţul nostru un titlu naţional, în anul 1995, cu o generaţie excepţională: Dan Buzilă, George Petre, Florin Mihălcescu, Darius Anghel, Florinel Radu, Ionuţ Dinu, Cătălin Cazan, Claudiu Ionescu, Florin Cramer, Ionuţ Saradaru, Denis Frăţilă şi Daniel Anghel.

FC Gloria Buzău, grupa 1989-1990, câştigătoarea turneului internaţional de la Oudenaarde/ Belgia. Foto: arhivă Andrei Piţigoi, decupaj din ziarul Arena Buzoiană.

Totodată, grupa antrenată de Anton a câştigat şi turneul internaţional de la Oudenaarde (n.r. Belgia, grupa `89-`90), performanţă similară cu adjudecarea Fragaria Cup de Şoimii Buzău, de către grupa `97 antrenată de actualul şef al centrului de copii şi juniori, Cristi Lupu.

Infrastructură de invidiat pentru LPS Buzău. Sursă foto: FRF.ri Autor: Aurelian Trifan.

Unii cu infrastructura, alţii cu rezultatele | LPS Buzău, locul 22; FC Buzău, locul 38

În cel mai recent clasament al academiilor de fotbal din România (n.r. iulie 2022), LPS Buzău se află pe locul 22/50, cu 77,4 puncte, faţă de 74,5 în stagiunea precedentă, în timp ce FC Buzău ocupă locul 38/50, cu 53,6 puncte, comparativ cu 56,9 în anul competiţional 2021-2022. Foarte important de menţionat este algoritmul care dă punctajul final al fiecărei entităţi fotbalistice prezente în ierarhia anterior menţionată. Potrivit FRF, procedura de evaluare acoperă7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii.

Fiecare categorie este evaluată pe o scară de la 1 la 4 puncte. În același timp, fiecare categorie are o pondere diferită la evaluarea totală. Scorul final depinde de evaluarea tuturor categoriilor din 7 domenii, calculul final ținând cont atât de ponderea fiecărei categorii, cât și a domeniului general în scorul total.

Iată cele 7 domenii și ponderea lor la total (100%), fiecare academie putând obține maximum 100 de puncte: STRATEGIE ȘI FILOZOFIE 10,4 %, ECHIPE ȘI JUCĂTORI 12,6%, STAFF TEHNIC 19,7%, STAFF SUPORT 7,1%, ANTRENAMENTE ȘI MECIURI 9,6%, INFRASTRUCTURĂ ȘI FACILITĂȚI 20,3% şi REZULTATE 20,3%.

Deşi grupele LPS Buzău evoluează în Liga Elitelor, iar cele A şi B ale FC Buzău în campionatul naţional dedicat categoriei de vârstă, liceul condus de Cătălin Cighir a influenţat punctajul final prin condiţii excelente de pregătire, în timp ce juniorii de la FC Buzău, prin rezultate.

De la stânga la dreapta: Dorin Burlacu, Daniel Vîrtej şi Alin Manea, buzoienii din lotul FC Buză, stagiunea 2022-2023. Foto & colaj: Andrei Piţigoi.

Doar 3 în lot | Buzoienii, o raritate în lotul lui Pustai

Din lotul de aproape 30 de jucători aflat sub bagheta antrenorului Cristi Pustai se află doar trei buzoieni, fundaşul central Daniel Vîrtej (n.r. 24 de ani, integralist în toate cele 4 jocuri din sezonul curent), mijlocaşii Alin Manea (n.r. 25 de ani, 45 de minute într-un singur meci în actuala stagiune) şi Dorin Burlacu (n.r. 29 de ani, 27 de minute într-un singur meci în actuala stagiune), produs al şcolii de fotbal Şoimii Buzău „Dan Tulpan”. Viziunea „profesorului” faţă de jucătorii tineri nu este una favorabilă acestora. Vârfurile juniorilor de la FC Buzău nu sunt chemaţi la antrenamentele primei echipei, nici măcar sporadic, iar gruparea din Crâng a ales să-l împrumute pe Dragoş Horeboiu, fost internaţional U16, un portar „under”, pentru a îi face loc spaniolului Boison Wynney de Souza (n.r. 25 de ani, al treilea portar din lot, nici măcar pe foaie în actuala stagiune).

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 

1 COMENTARIU