Etapa de cadeţi şi de seniori la volei a fost amânată

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

volei-bunMeciul de seniori dintre Dacia Buzău şi Clubul Sportiv Municipal Suceava, din cadrul etapei cu numărul 12 a Diviziei A2 seria de est la volei masculin, care trebuia să se dispute sâmbătă la Buzău, în sala CSS, a fost amânat pentru o dată care va fi stabilită ulterior din cauza faptului că echipa moldavă nu s-a putut prezenta la Buzău.
Ninsoarea abundentă care a blocat căile de acces dintre Suceva şi Buzău a fost motivul din cauza căruia voleibaliştii celor două echipe se vor întâlni mai târziu. Tot din cauza zăpezii a fost amânat şi meciul cadeţilor, întâlnirea dintre reprezentantele judeţelor Galaţi şi Buzău urmând a avea loc la o dată ulterioară, care va fi stabilită de federaţia de specialitate. Etapa următoare, Dacia Buzău va întâlni în sala din localitate formaţia Arcada Galaţi, liderul din D2 – est. Meciul este programat să aibă loc sâmbătă, de la ora 11.00.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentGala Ilfov Sports
Articolul următorGloria Buzău, meci de judeţ, rezultat de judeţ!
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".