Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

SCM Gloria Buzău s-a impus sâmbătă, cu 3 la 1, pe teren propriu în compania formaţiei Dunărea Călăraşi, în cadrul etapei a XVIII-a din liga secundă la fotbal. Golurile formaţiei buzoienilor au fost marcate de Chipirliu (min. 33, care scăpat singur spre poartă şi urmărit din spate de doi fundaşi, a driblat portarul şi a înscris din 8 metri , respectiv min. 55, cu un şut din interiorul careului) şi Cristian Balgiu (min. 45), în timp ce unica reuşită a oaspeţilor a venit în minutul 90, prin Bogdan Rusu, care a înscris din interiorul careului, cu un şut pe lângă portarul advers.

În urma succesului obţinut sâmbătă, jucătorii antrenaţi de Ilie Stan au urcat de pe locul 12 pe locul 10 în ierarhia la zi a ligii secunde. SCMGB a acumulat 23 de puncte, cu patru mai mult decât Dunărea Călăraşi, echipă aflata pe locul 16, prima poziţie retrogradabilă şi la şase distanţă de Petrolul Ploieşti, ocupanta treptei a treia, prima care duce la barajul pentru accederea în Liga I.

Etapa viitoare, SCMGB se va deplasa la Ploieşti, acolo unde va întâlni formaţia Petrolul din localitate, ocupanta locului trei. Meciul va avea loc luni, începând cu ora 18:00 şi va putea fi urmărit şi pe DigiSport.

Stadion: Gloria (Buzău – Buzău);
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); Asistenţi: George Bogdan Duţă şi Damian Antal (ambii din Bacău); Rezervă: Sergiu Mavriche (Bacău); Observatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila) şi Dumitru Crăciun (Berceni – Ilfov).

SCM Gloria Buzău: R. Stoian – Catană, M. Ioniţă, Konate, Nedelea, Balgiu, Bourceanu, Val. Munteanu, Chipirliu, Tucaliuc (cpt.), Val. Alexandru
Rezerve: R. Şerban – Calu, Ceaşel, Luptak, Pîrcălabu, Vîlsan, Ric. Mihalache. Au mai jucat: Luptak, Pîrcălabu şi Mihalache.
Antrenor: Ilie Stan

Dunărea Călăraşi: Krell – I. Sîrbu, Sabageanu, R. Crişan, Ozcan, Honciu (cpt.), Rob. Boboc, Lopez, Ekollo, Bg. Rusu, Mendy
Rezerve: Calancea – Zete, Ndiaye, Preoteasa, Andr. Moise, Marrone, Tudoran. Au mai jucat: Marrone, Ndiaye şi Preoteasa.
Antrenor: Cristian Pustai

Sursă foto: Facebook/SCMGB fotbal

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.