Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Karatiștii buzoieni legitimați la SCM Gloria Buzău au participat sâmbătă, 13 octombrie 2018, la Cupa Triada, competiție ce s-a desfășurat în Sala Polivalentă a Complexului Olimpic și Sportiv Român Izvorani. Întrecerea a fost una de verificare pentru sportivii antrenați de Costin Stanciu în vederea participării la campionatele naționale de karate ce vor avea loc in luna noiembrie a acestui an. SCM Gloria Buzău a avut 9 sportivi înscriși la Cupa Triada, la care au participat aproximativ 300 de sportivi de la peste 15 cluburi importante din țară (printre care CSA Steaua București, CS Dinamo București, CS Sportul Studențesc ) și au câștigat 16 medalii (12 medalii de aur, 3 medalii de argint și 1 medalie de bronz).

GALERIE FOTO | PREMIEREA SPORTIVILOR DE LA SCM GLORIA BUZĂU LA CUPA TRIADA

Acest lucru a fost posibil deoarece majoritatea sportivilor au concurat atât pe categoria lor cât și pe o categorie de vârstă mai mare. Debutul clubului SCM Gloria Buzău în cadrul competițiilor organizate de către Federația Română de Karate (singura federația de profil din România la World Karate Federation, care la rândul ei este singura federație mondială de karate recunoacută de Comitetul Internațional Olimpic) a fost un real succes, Costin Stanciu declarându-se mulțumit de evoluțiile sportivilor pe care îi antrenează, dar și încrezător pentru următoarele competiții.

Marți seară, sensei-ul Costin Stanciu va fi invitat în cadrul emisiunii Prelungiri, realizată de Buzăul Sportiv. Înregistrarea integrală va fi disponibilă ulterior, doar pe www.buzaul-sportiv.ro și pe contul de facebook Buzăul Sportiv. 

Rezultate:

1. Sebastian Lupșa (15 ani)
– medalia de aur kumite WKF 14-15 ani – 63kg
– medalia de argint kumite WKF seniori – 67kg

2. Alfonso Andrei Drăgulin (11 ani)
– medalia de aur kumite WKF 10-11 ani – 40kg
– medalia de aur kumite WKF 12-13 ani – 40kg

3. Radu Cărbuneanu (11 ani)
– medalia de aur kumite WKF 10-11 ani – 35kg
– medalia de aur kumite WKF 12-13 ani – 35kg

4. Francisco Cristian Chelu (11 ani)
– medalia de argint kumite WKF 10-11 ani – 30kg

5. Sebastian Bratu (8 ani)
– medalia de aur makiwara 8-9 ani – 30 kg
– medalia de aur kumite WKF 8-9 ani – 30kg

6. Elvira – Mihaela Brînzea (8 ani)
– medalia de aur makiwara 8-9 ani -30kg
– medali de bronz kumite WKF 8-9 ani -30kg

7. Eduard Mihai Andrei (7 ani)
– medalia de aur makiwara 6-7 ani – 20kg
– medalia de aur kumite WKF 8-9 ani – 25 kg

8. Sebastian Alixăndoiu (7 ani)
– medalia de aur makiwara 6-7 ani – 25 kg
– medalia de argint kumite WKF 8-9 ani – 25kg

9. Eduard Zăvoianu (12 ani)
– locul 5 kumite WKF 12-13 ani – 55kg

10. Echipa SCM Gloria Buzău (10-11 ani)
– medalia de aur în proba pe echipe
Componenți: Alfonso Andrei Drăgulin, Radu Cărbuneanu și Francisco Cristian Chelu.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.