Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Astăzi, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău a avut loc prima etapă a Cupei Judeţului Buzău la minihandbal, întrecere care reuneşte centrele zonale de iniţiere în handbal ale clubului HC Buzău 2012, respectiv Pătârlagele, Smeeni, Gălbinaşi, Berca, Glodeanu Sărat, Pârscov şi echipa de minihandbal a celor de la HC Junior BB. Peste 150 de copii s-au întâlnit la Buzău în primele lor jocuri desfăşurate într-un cadru organizat şi competitiv. Având în vedere vârsta fragedă a participanţilor, organizatorii au hotărât de comun acord cu reprezentanţii echipelor ca meciurile să se desfăşoare fără înregistrarea rezultatelor finale, scopul proiectul fiind cu totul altul.

Pătrâlagele (prof. Sorin Neacşu), Berca (prof. Adrian Pavel), Smeeni (prof. Adina Marin), Gălbinaşi (prof. Stan Valentin), Pârscov (prof. Aurora Mihalcea), Glodeanu Sărat (prof. Nicolae Trişcaş), alături de HC Junior BB (prof. Bogdan Tudorache) au fost echipele participante, care se vor reîntâlni pe 3 februarie, la Berca acolo unde va fi organizată cea de-a doua etapă a Cupei Judeţului Buzău.

Cupa Judeţului Buzău face parte dintr-un proiect inovativ şi unic al „Lupilor Buzăului”, desfăşurat cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău

Oficialii echipei de handbal masculin HC Buzău 2012, formaţie care evoluează în Liga Zimbrilor, primul eşalon valoric din ţară, sunt autorii unei premiere la nivel naţional, privitoare la iniţierea celor mai mici dintre noi în tainele handbalului. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, alături de primăriile comunităţilor gazdă, aceştia au înfiinţat şase centre judeţene de iniţiere în handbal. În cadrul acestora, cu sprijinul profesorilor de educaţie fizică şi sport, copiii din judeţ vor face primii paşi în handbal, urmând ca, în funcţie de evoluţia lor, aceştia să fie cooptaţi în loturile de copii şi juniori ale “Lupilor Buzăului”.


Centrele judeţene beneficiază de logistica necesară bunei desfăşurări a activităţii, asigurată de către HC Buzău 2012 cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău. Totodată, echipele formate în cadrul acestora se vor întâlni în cadrul unor competiţii cu rol de pregătire consolidată şi selecţie pentru grupele principale de copii şi juniori ale “Lupilor Buzăului”, întreceri care se vor desfăşura sub privirile conducerii şi staff-ului tehnic al clubului buzoian.

Coordonatorul proiectului este preşedintele clubului, Georgian Băducu, alături de Daniela Palcău, șefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău şi George Ciubotaru, inspector de specialitate în cadrul instituţiei anterior amintite. Demersului iniţiat de primii doi i s-a alăturat şi Asociaţia Judeţeană de Handbal Buzău.

Detalii privitoare la înscrierea copiiilor la activităţile centrelor judeţene de iniţiere în handbal ale HC Buzău 2012 pot fi obţinute la şcolile din localitate sau la numerele de telefon ale profesorilor de educaţie fizică şi sport/ ale responsabililor de centru, disponibile pe website-ul clubului din Buzău.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.