Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Gloria Buzău a obținut o victorie importantă în partida disputată împotriva echipei din Slobozia. Cele trei puncte câștigate în acest meci au o semnificație deosebită pentru evoluția echipei în sezonul regulat și pentru moralul nu doar al staff-ului din Buzău, care fusese pus sub presiune cu amenințarea demisiei în cazul unui rezultat negativ, ci şi al jucătorilor.

Unicul gol al partidei a fost marcat de către Vali Dumitrache, după o acțiune remarcabilă a lui Mihaiu pe flancul stâng. Fostul jucător de la Dinamo l-a găsit pe tânărul internațional în apropierea liniei de șase metri, iar atacantul a finalizat cu succes pentru 0 la 1. Puțin timp mai târziu, Chică-Roșă a avut o ocazie să mărească scorul, dar a ratat după ce a trimis cu capul pe lângă poartă.

În cea de-a doua repriză, Gloria s-a mulțumit să își păstreze avantajul fragil înregistrat pe tabelă. În ciuda acestui fapt, buzoienii şi-au mai trecut în cont o ocazie uriașă  Jucătorul proaspăt intrat în teren, vârful Radic, a scăpat singur cu portarul Denis Rusu, dar a ezitat în momentul șutului, preferând să își așeze mingea pe piciorul stâng în loc să tragă cu piciorul drept de la aproximativ 11 metri de poarta adversă. Ezitarea i-a permis lui Ibrian să recupereze mingea.

În cele din urmă, Gloria a reușit să păstreze scorul, urcând astfel pe locul patru în clasament, acumulând 21 de puncte. Etapa următoare, în Crâng va ajunge Ceahlăul Piatra Neamţ, formaţie antrenată de fostul tehnician al Gloriei Buzău, Cristi Pustai. Partida va avea loc vineri, începând cu ora 18:30, în cadrul etapei cu numărul 12 din sezonul regular şi va putea fi urmărită pe posturile de televiziune de profil sportiv.

Liga 2, etapa a XII-a | UNIREA SLOBOZIA – GLORIA BUZĂU: 0-1 
A marcat: Valentin Dumitrache 27′

Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomița). Arbitru central: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). Arbitri asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa) și Daniel Vlase (Galaţi). Arbitru de rezervă: Ionuț Cătălin Nanu (Bucureşti). Observator de arbitri: Silviu Crângaşu (Ploieşti). Delegat de joc: Lucian Cîrjă (Constanţa).

Unirea Slobozia: D. Rusu – Aioanei, Ibrian, Gab. Lazăr, C-tin. Toma (cpt.) – Coadă (Cojocari 67′), Ekollo – Dorobanțu (Vlăsceanu 46′), Afalna (Bîrnoi 46′), Atanase (Șt. Pacionel 46′) – Zukanovic
Rezerve neutilizate: Șt. Georgescu – Melniciuc, Mih. Șandru, Gîrbăcea, Mih. Lemnaru
Antrenor: Adrian Mihalcea

Ar putea fi o imagine cu 6 persoane, persoane jucând fotbal, persoane jucând fotbal şi textGloria Buzău: Greab – Ferraresso (Golan 87′), Wiktorski, Patapis, Sălceanu – Trebotic (cpt.) – Brîncoveanu, V. Angelov (I. Șerban 69′), Val. Dumitrache (Sg. Pîrvulescu 87′) – Mihaiu (Cr. Dumitru 69′), Chică-Roșă (Radic 63′)
Rezerve neutilizate: Haymamba – Pervan, Diogo Izata, Guiu
Antrenor: Andrei Prepeliță

Sursă foto: Răzvan Păsărică | Sport Pictures

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.