Handbal Municipal Buzău continuă lupta pentru Liga Naţională! AUDIO ~ Ştefan Miloş, preşedinte HM Buzău

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Handbalistele din Buzău „au răpus” în drumul spre Ligă formația Știința Bacău

Jucătoarele antrenate de Romeo Ilie s-au impus cu 38 la 27 în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” în ultimul meci oficial din 2013 jucat în fața băcăuoancelor de la știința. Gruparea din Buzău s-a impus fără emoții la capătul unei partidei dominate în întregime de gazde. Ștefan Miloș, președintele echipei Handbal Municipal Buzău s-a declarat încântat de performanța echipei buzoiene care cel puțin până duminică, când

Unirea Slobozia va întâlni știința București: ,,Partida a fost mai ușoară decât ne așteptam, spun acest lucru datorită evoluției noastre care este constantă și foarte bună. Nu am avut probleme în fața formației știința Bacău, o echipă care pune piedici pentru foarte multe colege de campionat. Pentru noi, fără modestie a fost o pradă ușoară”.

Șanse mici, dar reale pentru primul loc

Oficialul buzoian a spus că șansele ca echipa din Buzău să ,,ierneze” pe prima poziție a clasamentului sunt mici, dar reale. Unirea Slobozia va juca duminică cu știința București, iar o minune poate clasa gruparea din Buzău pe primul loc al ierarhiei diviziei A la capătul turului: ,,Pot spune că am făcut un joc eficient, dar nu spectaculos. Asta înseamnă foarte mult pentru că în ziua de azi trebuie să îți câștigi cât mai repede punctele de care ai nevoie. Suntem pe primul loc până când Unirea Slobozia va juca cu știința București, un adversar deloc de neglijat. Chiar dacă vom termina turul pe locul doi pot să mă declar mulțumit de acest lucru”. După primele 11 runde ale campionatului, HM Buzău a bifat 10 victorii și o singură înfrângere.

Vacanța scurtă pentru handbalistele din Buzău

Handbalistele de la HM nu vor avea parte de o vacanță îndelungată. Jucătoarele antrenate de Romeo Ilie vor avea doar 9 zile libere în această iarnă.

Foarte aproape de promovarea în Liga Națională, handbalistele din Buzău nu vor avea decât nouă zile libere în perioada de iarnă. Chiar dacă turul campionatului s-a încheiat fetele pregătite de Ilie vor continua pregătirile pentru partea a doua a campionatului. Președintele ștefan Miloș a precizat care este programul echipei din Buzău în prima lună de iarnă. Oficialul buzoian deplânge situația financiară a buzoiencelor. Ocupantă a primului loc, gruparea din Buzău are același buget pe care îl are Dunărea Giurgiu, ocupanta poziției 12 în ciuda faptului ca obiectivele celor două formații sunt diametral opuse. Principala contra-candidată a buzoiencelor la promovare, Unirea Slobozia beneficiează de un buget anual de trei ori mai mare. Primul meci din returul stagiunii curente va avea loc pe 25 ianuarie, atunci când HM Buzău va juca în Sala Sporturilor ,,Romeo Iamandi” cu Unirea Slobozia în cel mai important meci al sezonului.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.